Suferințele
(pătimirile, necazurile) sunt dintru începutul veacului semnul aleșilor lui
Dumnezeu și Paharul lui Hristos. Nimic nu i se poate întâmpla omului fără voia
sau îngăduința lui Dumnezeu - aceasta ne spune Sfântul Ignatie Briancianinov
(1807–1867) în lucrarea ”Experiențe ascetice”.
Potrivit
sfântului, creștinul care dorește să-L urmeze pe Mântuitorul Iisus Hristos și
să devină fiu al lui Dumnezeu după har, născut din Duh ar trebui mai întâi de
toate să învețe a răbda cu sufletul netulburat toate greutățile vieții -
suferințele trupești, supărările de la oameni, atacurile duhurilor potrivnice,
precum și aprinderea propriilor sale patimi.
De multe ori,
patul bolii devine loc al cunoașterii lui Dumnezeu.
Sf. Ignatie
Briancianinov îi recomandă creștinului aflat în necaz să-și sporească
rugăciunea, pentru a atrage un har mai deosebit, să se lase deplin în Voia lui
Dumnezeu, mulțumindu-I, slăvindu-L și zicând precum tâlharul răstignit în
dreapta lui Hristos: primesc cele cuvenite după faptele mele.
Și să-și spună
precum Iisus: Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?
Sfântul Ignatie
Briancianinov scrie (trad. din rusă - Eleonora Lisnic):
”Ispitele și
necazurile îi sunt îngăduite omului pentru binele său: sufletul instruit de ele
devine puternic, onest în fața lui Dumnezeu. Dacă va răbda totul până la capăt,
cu speranță în Dumnezeu, este exclus să rămână fără darurile promise de Sfântul
Duh și fără eliberarea deplină de patimi. (...)
Îngust și plin de
necazuri este drumul către viața veșnică; puțini sunt cei care merg pe el; dar
acest drum este moștenirea inevitabilă și inalienabilă a tuturor celor care se
salvează. Nu ar trebui să ne abatem de la el! (...)
Oricare ar fi
necazurile pe care le avem în timpul vieții, ele nici nu pot fi comparate cu
bucuriile ce ne sunt promise în viața veșnică (...).
Cu bărbăție să
răbdăm totul de dragul lui Dumnezeu, ca niște ostași viteji care le înfruntă pe
toate și nu se tem nici de moarte de dragul Împăratului lor. (...)
De ce nu eram
supuși unor asemenea și atâtor amărăciuni pe când slujeam lumii și grijilor
lumești? De ce acum, când am început să-I slujim lui Dumnezeu, suntem supuși
feluritelor necazuri?
Să știi: pentru
Hristos cad pe noi necazurile aidoma săgeților. Le trimite asupra noastră
dușmanul nostru, diavolul, pentru a se răzbuna pentru darurile vieții veșnice
la care sperăm și pe care ne străduim să le primim și - totodată - încearcă să
ne slăbească sufletele prin tristețe, deznădejde, lene și astfel să ne
lipsească de fericirea pe care o râvnim.
Hristos, în chip
nevăzut, luptă pentru noi. Acest puternic și de nebiruit Apărător al nostru
spulberă toate planurile și vicleniile urzite de vrăjmașul nostru.
Însuși El, Însuși
El, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, a mers în timpul vieții sale pământești pe
drumul îngust și plin de necazuri, nu pe un altfel de drum.
El a fost mereu
prigonit, a suferit o mulțime de batjocuri, derâderi și amărăciuni, iar în
final – moartea dezonorantă pe cruce între doi tâlhari.
Să-L urmăm pe
Hristos! Să ne smerim la fel ca El! (...)
Să respingem
cârtirea, să respingem jelirea sorții noastre, să respingem îndurerarea inimii
și tristețea, din cauza cărora sufletele slabe suferă mai mult decât de la
necazurile însele. Să respingem orice gând de răzbunare și răsplătire a răului
cu rău. ”A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti” (Rom. 12, 19), a spus
Dumnezeu.
Ne-a fost dat
îndemnul să-L urmăm pe Hristos, să ne luăm crucea. Aceasta înseamnă: trebuie să
fim mereu pregătiți să murim cu bucurie și veselie pentru Hristos. Dacă ne vom
structura astfel, vom reuși cu ușurință să suportăm orice necaz, văzut și
nevăzut. (...)
Ni se par grele
necazurile noastre tocmai din motivul că nu dorim să murim pentru Hristos, nu
dorim ca în El unul să ne finalizăm toate dorințele, toate speranțele noastre,
toată rațiunea noastră, toată averea noastră, toată existența noastră. ”.
Sfântul Ignatie
Briancianinov spune că suferințele (pătimirile) sunt Paharul lui Hristos. Iar
de acest pahar nimeni nu se poate plânge și nu-l poate refuza, pentru că Cel
Care ne-a îndrumat să-l bem l-a băut El Însuși înaintea tuturor.
Să ne amintim de
rugaciunea Domnului Iisus Hristos din Grădina Ghetsimani: „Părintele Meu, de
este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta, dar nu precum voiesc Eu, ci
precum voiești Tu.“ (Matei 26, 39).
”Paharul lui
Hristos, paharul mântuirii îl voi primi!
Este primit
paharul atunci când creștinul suportă suferințele pamântești cu înțelepciune
smerită preluată din Evanghelie.
Sfântul Petru s-a
năpustit cu sabia scoasă din teacă în apărarea Dumnezeului-Om, înconjurat de
nelegiuiți, dar blândul Domn Iisus i-a spus: ”Pune sabia în teacă. Nu voi bea,
oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” (Ioan 18, 11).
Și tu, când ești
înconjurat de încercări, spune-ți, pentru mângâierea și întărirea sufletului
tău: Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?
Amar este Paharul;
numai privindu-l îți dispar toate raționamentele omenești. Înlocuiește
raționamentele cu credința și bea cu bărbăție amarul Pahar – ți-l întinde Tatăl
Cel bun și înțelept.
Nu fariseii, nu
Caiafa, nu Iuda au pregătit acest Pahar, nu Pilat și nu ostașii ți-l întind! Nu
voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? (...)
Tatăl Ceresc este
atotputernic, atoatevăzător: El vede necazurile tale; dacă ar considera că
trebuie și-ți este de folos să retragă de la tine Paharul, ar face acest lucru
neapărat.
Dumnezeu –
mărturisește și Scriptura, și istoria Bisericii – de multe ori a îngăduit să se
abată necazuri asupra iubiților Săi și de multe ori a risipit necazurile
iubiților Săi, după Pronia Sa, neînțeleasă de mintea umană.
Când vei avea în
față Paharul, nu te uita la oamenii care ți-l întind; ridică-ți privirea către
Cer și spune: Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?
Paharul mântuirii
îl voi primi. Nu pot respinge acest Pahar – garanția cereștilor și veșnicelor
daruri. (...)
Tu primești Paharul,
în chip văzut, din mâini omenești. Ce-ți pasă dacă acești oameni procedează
drept sau nedrept? Scopul tău este să procedezi drept, conform datoriei celui
ce-l urmează pe Hristos: mulțumindu-I lui Dumnezeu, cu credință vie, să iei
Paharul și să-l bei cu bărbăție până la fund. (...)
Apoi, vorbindu-le
oamenilor, să le spui (dacă nu sunt în stare să înțeleagă și să accepte
cuvintele tale, nu arunca perlele prețioase ale smereniei sub picioarele celor
ce nu le pot prețui, dar rostește cu gândul și inima): ”Binecuvântate sunteți
voi, unelte ale adevărului și milei lui Dumnezeu, binecuvântate de acum și până
în veac!”.
Prin aceasta vei
împlini învățătura Evangheliei care spune: Iubiți pe vrăjmașii voștri,
binecuvântați pe cei ce vă blestemă (Matei 5, 44).
Roagă-te lui
Dumnezeu ca insultele și întristările pe care aceștia ți le-au adus să fie
răsplătite cu bucurii vremelnice și veșnice, pentru ca faptele pe care le-au
săvârșit asupra ta să fie considerate fapte bune la judecata lui Hristos.
Chiar dacă inima
ta nu ar vrea să procedeze astfel, oblig-o: pentru că doar cei care-și silesc
inima spre împlinirea învățăturilor evanghelice pot moșteni Cerul (Matei 11,
12).
Dacă nu dorești să
procedezi astfel, înseamnă că nu vrei să-l urmezi pe Domnul Iisus Hristos.
Privește în
sufletul tău, cercetează-te cu atenție și ia aminte: nu cumva ai găsit un alt
învățător, nu cumva i te-ai supus? Învățătorul urii este diavolul.
Este o fărădelege
groaznică să-l nedreptățești și să-l strămtorezi pe aproapele tău; cea mai cumplită
fărădelege este omorul. Dar cel care îl urăște pe prigonitorul, clevetitorul,
trădătorul, ucigașul său, îi poartă ranchiună sau se răzbună comite un păcat
apropiat de păcatul aceluia.
În zadar se crede
și li se înfățișează altora ca drept. Cel care-l urăşte pe fratele său ucigaş
de oameni este (1 Ioan 3, 15) – a vestit ucenicul cel iubit al lui Hristos.
Credința vie în
Hristos ne îndeamnă să primim Paharul lui Hristos, iar Paharul lui Hristos
umple inimile celor care s-au împărtășit din el cu speranță în Hristos;
nădejdea în Hristos alină și întărește inima.
Ce chin, ce chin
de iad este să te plângi și să cârtești împotriva Paharului rânduit de Sus!
Sunt păcătoase în
fața Domnului cârtirea, nerăbdarea, slăbiciunea sufletească şi îndeosebi
deznădejdea - odrasle pocite ale necredinţei nelegiuite. (...)
Dacă Paharul ți se
pare insuportabil, ucigător – acest fapt te demască: numindu-te al lui Hristos,
tu nu ești al lui Hristos. (...)
La vreme de
încercări nu căuta ajutor omenesc; nu irosi timpul prețios, nu-ți consuma
puterile sufletești căutând acest ajutor neputincios. Așteaptă ajutor de la
Dumnezeu: la porunca Lui, la timpul cuvenit, vor veni oameni care te vor ajuta.
(...)
Către o mare și
veșnică suferință duc plăcerile pământești.
De această
suferință te ferește și te salvează Paharul lui Hristos, dacă-l bei
mulțumindu-I Domnului, aducându-I slavă bunului Dumnezeu Care-i întinde omului
în amarul Pahar al necazurilor vremelnice mila Sa veșnică și nemărginită.”
Eleonora Lisnic
Comentarii
Trimiteți un comentariu