Potopul lui Noe, o realitate istorică dovedită de arheologi


Dumitru Manolache

Până acum nouă ani, în afară de credincioşi, puţine persoane considerau că relatarea Genezei referitoare la Noe şi Marele Potop ar fi altceva decât o tulburătoare poveste, deşi un număr mare de informaţii confirmau realitatea cataclismului. În anul 2000, au fost aduse probe arheologice zdrobitoare care confirmă existenţa reală a Potopului. Despre acestea şi alte importante dovezi descoperite de-a lungul istoriei referitoare la catastrofalul eveniment universal vom discuta în continuare.


“Şi iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viaţă, şi tot ce este pe pământ va pieri... Căci peste şapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi am să pierd de pe faţa pământului toate făpturile câte am făcut... Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi... Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toti munţii cei înalţi, care erau sub cer... Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei... Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii... Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viaţă în nările lor, au murit...Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se afla pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, toate s-au stins de pe păamânt, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie... Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.” (Geneza Cap. 6-9)

Acest fragment din Biblie rezumă “povestea” Potopului.

Cataclismul universal, în toate culturile lumii
În momentul actual, există aproximativ 200 de povestiri despre Potop şi vreo 272 de menţionări pomenite în scrierile caldeene, chineze, indiene, greceşti, mexicane, semite, americane, egiptene, feniciene, şi nu numai, la care se adaugă importante dovezi arheologice şi celebrele rămăşiţe ale presupusei corabii a lui Noe de pe Muntele Ararat, ca să nu mai vorbim de epopeea mesopotamiană Ghilgameş.
Dacă pentru unii cercetatori Potopul este o realitate indubitabilă, pentru alţii, cataclismul ar realiza la scară macrocosmică ceea ce simbolic se efectuează de Anul Nou: sfârşitul lumii şi al umanităţii păcătoase, pentru a face posibilă o nouă creaţie.
Specialistul german dr. Johannes Rien a concluzionat într-un studiu dedicat tradiţiei Potopului că nici o referire nu este atât de generală, atât de răspândită ca Potopul. Un alt cercetător, D. Richard Andree, a adunat 88 de referiri diferite la Potop: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia, 46 de la popoarele din America. Chiar dacă sunt diferite, toate au comun trei elemente: a fost un potop de ape pe pământ care a nimicit omenirea; mijlocul de salvare a fost o corabie; o sămânţă de oameni a fost salvată de la nimicire.

Tăbliţele de la Ninive şi valul de noroi de la Ur
Un număr de patru expediţii desfăşurate în ultima parte a secolului al XIX-lea în Ninive a dus la descoperirea a peste 30.000 de tăbliţe de lut şi cilindri care au aparţinut imensei biblioteci a împăratului Asurbanibal (668-626 i.Hr.) cu scriere cuneiformă. Pe câteva dintre aceste tăbliţe se fac referiri la Potop: “Corabia care s-a oprit pe muntele Nisor. Eu am trimis un porumbel şi el s-a dus. Porumbelul a mers şi un loc de odihnă nu a găsit şi s-a întors”, scrie pe una din ele. O altă tăbliţă vorbeşte despre nimicirea întregii omeniri într-un Potop, cauzele dezastrului fiind păcatele umanităţii.
Istoricul antic Berosus (dar şi scrierile cuneiforme) pomeneşte de zece monahi care au trăit “înainte de Potop”. Cercetătorii Bibliei fac legatura între aceşti monahi şi cei zece patriarhi de la Adam la Noe, confirmându-se astfel autenticitatea informaţiei biblice. Au urmat apoi săpăturile din 1929 din Mesopotamia, la vechea cetate Ur, care au dus la descoperirea, la o adâncime de 20 m, a unui strat de nămol de 3 m grosime, fără nici o urmă de civilizaţie. Deasupra şi sub el s-au găsit însă cioburi, unelte, obiecte diferite. Aceleaşi rezultate au fost obţinute şi la Cetatea Fara, pe Valea Eufratului, precum şi la Cetatea Chiş, la aproximativ 150 km mai sus de Eufrat. Toate aceste descoperiri dovedesc existenţa “unei dezlănţuri năprasnice, grozave şi definitive care a tulburat continuitatea istoriei anterioare”, cum s-a exprimat dr.Woollez, adică Potopul.

Aşezarea umană de pe fundul Mării Negre
Cea mai spectaculoasă descoperire a fost făcută în Marea Neagră. În 1990, geologii William Ryan şi Walter Pitmen au lansat ipoteza că episodul biblic al Potopului lui Noe s-a produs cu 7500 de ani în urmă prin vărsarea Mării Mediterane într-un lac cu apă dulce care după aceea a devenit Marea Neagră, ca urmare a ultimei glaciaţiuni care a cauzat topirea masivă a gheţarilor şi, prin urmare, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor. Ei au apreciat că forţa cu care a năvălit apa şi a ocupat teritoriile uscate a fost de 20 de ori mai mare decât viteza cu care curge cascada Niagara.
Potopul de la Marea Neagră a fost confirmat în 1999 de echipa celebrului oceanograf şi specialist în arheologia marină Robert Duane “Bob” Ballard. Cu ajutorul unui sonar şi în urma scufundărilor efectuate au fost aduse la suprafaţă mostre de sedimente şi organisme marine fosilizate cu o vechime de aproximativ 6 800 de ani. Între cele nouă specii de moluşte cercetate, şapte erau de origine marină şi două specii de apă dulce. Descoperirea este dovada cataclismului amintit mai sus. În anul 2000, căutările submarine de la Marea Neagră au adus dovada supremă a existenţei Potopului în această zonă: descoperirea, la 95 m adâncime, a unor artefacte importante: rămăşiţele unor adăposturi umane. Sedimentele colectate din sit au relevat faptul că fundaţiile acestora erau făcute dintr-un tip de piatră folosită în aşezările neolitice din regiune. Cumulate, toate aceste dovezi demonstrează existenţa reală a Potopului, discutabilă rămânând doar ipoteza cataclismului global sau a cataclismului local.

Autor: Dumitru Manolache (Articol publicat în „Gardianul”, 10-01-2009)


Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa (“Despre moarte”): 

(…) Au trecut de la Adam până la potop 2642 de ani. În acest timp n-a scăzut din viaţa omului nimic.
A trăit Adam 930 de ani şi Eva 950 de ani, iar Noe, al doilea Adam al omenirii, a trăit 950 de ani. Noe, fiind mare prooroc şi plăcut lui Dumnezeu din neamul său, a avut mare grijă să păzească în toată vremea lui, de când s-a născut, un mare dar: oasele lui Adam, corpul lui Adam, strămoşul lui.
Cele mai scumpe moaşte din lume le păstra el şi până la dânsul le-au păstrat alţi patriarhi mai vechi decât dânsul. Noe a fost al optulea de la Adam, iar Matusalem, al şaselea. Şi le-a dat unul la altul, ca pe un dar preascump: prima zidire ieşită din mâna lui Dumnezeu - oasele lui Adam.
Noe, când era de 500 de ani, aţi auzit Scriptura, s-a căsătorit şi 100 de ani trăind, a avut pe cei trei fii: pe Sim, Ham şi Iafet. Şi când era Noe de 600 de ani a început potopul şi a ţinut un an de zile furia potopului.
A plouat numai 40 de zile şi 40 de nopti, iar corabia abia la un an de zile s-a oprit, pentru că ai auzit ce spune la Facere: "Iar din luna a zecea până în luna a şasea au scăzut apele, trei luni de zile, şi de-abia au început să se vadă vârfurile munţilor celor mai mari din lume".
Să fi fost atunci cu corabia lângă Noe, să vezi de-abia în toată România vârful Ceahlăului sau al Negoiului, sau Moldoveanul, sau vârful Ineului din Maramureş, sau dacă erai în Asia, vârful Himalaia sau alţi munţi. Abia se zăreau atunci numai vârfurile munţilor, iar vuietul apelor şi tulburarea văzduhului nu încetase.
Din luna a şaptea până în luna a patra mai scăzând apele, a dat drumul Noe porumbelului celuilalt. Când a ieşit Noe din corabie, lângă Munţii Ararat, azi în Armenia, pustiu era pământul, plin de mâl, plin de furia şi urgia lui Dumnezeu, că se înecase tot ce era viu, afară de cei ce erau în pântecele corabiei. Au ieşit în câmpia Senar şi au adus jertfă lui Dumnezeu.
Apoi s-a arătat curcubeul, după cum ştiţi, semn de legătură veşnică între om şi Dumnezeu, că nu va mai fi potop cu apă. Şi au ieşit fiii lui Noe - Sim, Ham şi Iafet. Lui Sim i-a dat Asia, lui Ham i-a dat Africa - de aceea sunt negri acolo, că Ham a fost blestemat - iar lui Iafet i-a dat Europa.
Dar a avut grijă mare Noe, când a despărţit pe fiii săi, că au plecat fiecare în altă direcţie, după ce s-au înmulţit, să le dea un mare odor nepreţuit pe care îl purtase în corabie şi a avut grijă mai mult decât de tot aurul de acest odor. Era trupul lui Adam, aşa cum l-a făcut Dumnezeu. Era scheletul lui Adam. Şi le-a zis Noe: "Dragii mei, pământul este înaintea voastră; de acum creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, că aşa a zis Dumnezeu"; că a doua oară a binecuvântat pe om cu acelaşi cuvânt dintâi, cum este scris în Biblie.
"Eu nu vă dau aur, eu nu vă dau argint, eu nu vă dau pietre scumpe. Acestea le veţi găsi voi pe pământ şi prin munţi şi oriunde. Vă dau un lucru mai scump decât toate: vă dau trupul protopărintelui nostru Adam, primul om din lume".
Şi le-a împărţit lor oasele lui Adam. Capul l-a dat lui Sim, în Asia, mijlocul l-a dat lui Iafet, înspre Europa, iar picioarele le-a dat lui Ham. Iar fiii lui Noe l-au întrebat:
- Dar ce ne folosesc nouă acestea aşa de mult?
- Mare folos veţi lua de câte ori veţi privi la dânsele!
- Care folos?
- Când veţi vedea capul lui Adam, vă veţi aduce aminte că sufletul lui este în chinurile iadului, pentru că a greşit lui Dumnezeu şi vă veţi trezi şi veţi zice: "Doamne, fereşte! Să nu ajungem ca strămoşul nostru! Să nu mâniem pe făcătorul nostru, că iată, oasele lui Adam sunt aici şi sufletul lui se chinuieşte în muncile iadului pentru că a călcat porunca lui Dumnezeu".
Iată filosofia cea mai înaltă pe care a dat-o Noe feciorilor săi: să nu uite că vor muri. Să vadă oasele lui Adam şi să-şi aducă aminte că şi ei sunt praf şi cenuşă şi îndată după moarte urmează judecata şi vai de acela care calcă porunca lui Dumnezeu. (…)

Comentarii

Trimiteți un comentariu