Pogorârea Sfântului Duh (Duminica Mare, Cincizecimea, Rusaliile)

Nou:

Pogorârea Sfântului Duh (3 iunie 2012) – împlinirea Făgăduinţei Tatălui ceresc. Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu despre semnificaţia Pogorârii Sfântului Duh

 
Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc duminică, 23 mai 2010, unul dintre marile praznice împărăteşti - sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului.

Dacă în momentul Botezului Domnului Duhul Sfânt s-a arătat sub forma unui porumbel, la Cincizecime, acesta a apărut ”sub formă de limbi de foc”.


Totodată, este şi ziua întemeierii Bisericii creştine în lume. În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după cuvântarea însufleţită a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de suflete, care au alcătuit prima comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Pogorârea Sfântului Duh este sărbătorită la 50 de zile dupa Învierea Domnului şi la 10 zile după Înălţarea Domnului.

Sărbătoarea coincide la ortodocşi şi catolici, întrucât în acest an a coincis şi Paştele (4 aprilie 2010).

În Republica Moldova, de Duminica Mare, podelele sunt acoperite cu flori de corovatic, iar în poartă şi la intrarea în case se pun ramuri de tei sau nuc. Prin forma lor alungită, toate acestea amintesc de “limbile de foc”.

(Corovátic, corovátici, s.m. (reg.) 1. nume de plantă cu floare albastră; lumânare, lumânărică, vinețea.)

Luni, 24 mai 2010, sărbătorim Sfânta Treime.


Comentarii

  1. "Cincizecimea", poti sa-mi dai cateva intelesuri a acestui cuvant folosit in acest contest Eleonora?

    RăspundețiȘtergere
  2. "50 de zile dupa Învierea Domnului" - după 50 de zile după Paşti, de aici provine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Noapte bună şi Dvs.! O dimineaţă cu dispoziţie bună!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu