Semnificaţia, influenţa şi efectul culorilor



Viaţa în şapte culori: CROMOTERAPIA

Compuse din energii vibratorii, culorile au un efect pozitiv
asupra stării de sănătate şi pot deveni remedii eficiente,
alături de tratamentele clasice


Culorile fac parte din viaţa noastră. Cum ar arăta ea, ca un film alb-negru? Şi dacă suntem înclinaţi să privim cromoterapia ca pe o cucerire a vremurilor moderne, descoperirile arheologice ne contrazic. Ele dovedesc că, deja în Egiptul antic, oamenii observaseră efectele culorilor şi încercau să vindece bolile cu ajutorul lor. E drept că abia fizica cuantică şi biologia ne-au oferit primele explicaţii referitoare la mecanismele fine prin care organismul uman răspunde acestor influenţe.
Corpul nostru este un sistem aflat în vibraţie neîntreruptă. Între părţile lui componente apar efecte de rezonanţă ce se influenţeaza reciproc şi se pot propaga sub forma unor reacţii în lanţ. Nici o notă falsă, insinuată în acest „concert”, nu rămâne lipsită de consecinţe, perturbările intervenite în diferitele registre de vibraţii ducând la îmbolnăviri.
Terapia cu culori, deci cu vibraţii precis definite, având anumite lungimi de undă, acţionează ca un reglaj în sensul eliminării blocajelor şi al restabilirii ordinii, pentru a reda organismului pulsul sau ritmic. Rezultatul obţinut prin prezenţa unei culori este direct proporţional cu intensitatea ei, precum şi cu distanţa la care suntem plasaţi în raport cu suprafaţa colorată.
Spre deosebire de zgomotele din mediul ambiant, de exemplu, care ne supun unui tir viguros şi nu de puţine ori ne brutalizează chiar, semnalele cromatice au o intensitate redusă, dar în prezent s-a demonstrat medical că tocmai caracterul lor prietenos, neagresiv, le face apte de a fi preluate şi transmise în reţelele celulare, devenind impulsuri cu valoare terapeutică. E de ajuns să aruncăm o privire în jur şi vom vedea pretutindeni culorile în acţiune, în viaţa noastră de fiecare zi.
Cromatica naturii, a vestimentaţiei, a spaţiilor în care trăim şi lucrăm ne influenţează dispoziţia şi comportamentul. De pildă, o sufragerie zugravită în portocaliu ne stimuleaza apetitul, astfel încât, fără să ne dăm seama, vom manca mai mult decât aveam intenţia, iar într-un cadru dominat de această culoare vom studia cu mai multă uşurinţă.
Şcolarul care nu prea are spor la învăţat îşi va face lecţiile mai repede şi mai bine într-o cameră galbenă.
Un om obosit, agitat şi nervos va avea somnul mai odihnitor noaptea, iar ziua îşi va desfăşura activitatea mai relaxat, într-o încăpere cu pereţii de un verde deschis.
Mai mult decât atât, s-a constatat că şi eficacitatea administrării unor medicamente poate fi considerabil sporită, dacă se proiectează asupra noastră o lumină colorată. În special în afecţiunile cronice şi în cele de o gravitate majoră, cromoterapia reprezintă un adjuvant preţios. Chiar dacă nici cancerul, nici reumatismul nu pot fi vindecate prin intermediul unei culori, totuşi ea va tempera cu siguranţă aspectele agresive ale bolii şi va ajuta pacientul să o tolereze într-o altă manieră, ameliorându-i astfel calitatea vieţii.
Cromoterapia poate fi asociată şi cu alte metode de tratament alternativ, cum ar fi acupunctura, homeopatia, reflexoterapia, fitoterapia etc.
Culorile acţionează în mod diferit asupra noastră, în funcţie de proprietăţile lor fizice, ca vibraţii cu lungimi de undă bine stabilite.

Cum se aplică cromoterapia

Sub control medical, se folosesc, de obicei, lumini colorate, care sunt proiectate de un aparat asupra zonelor cu probleme sau asupra întregului corp. Pe măsură ce tratamentul avansează, intensitatea culorilor e adaptată în funcţie de starea pacientului.
În cazul când cromoterapia e aplicată la domiciliu, specialiştii ne sfătuiesc ca după ce alegem culorile, în funcţie de afecţiuni, să le folosim în îmbrăcăminte, în tapiserii, aşternute pe mobile (şaluri, pături etc.), pete de culori puse pe pereţi, flori de o anume culoare, alimente etc.


ROŞU
E o culoare caldă, culoarea activităţii, a energiei ce-şi croieşte drum şi uneori se revarsă năvalnic, a unui nou început plin de vigoare, precum şi a sexualităţii debordante, dar şi a mâniei, a revendicărilor autoritare, a puterii conştiente de sine. Impulsionează dinamismul, vitalitatea, potenţa, curajul, forţa, hotărârea, consecvenţa, puterea de muncă, rezistenţa la efort.
Se află în legătura cu sângele (mai exact, cu globulele roşii), cu vasele sanguine, cu întregul sistem circulator, cu tensiunea arterială. Roşul poate da naştere unor stări tensionate în plan fizic şi psihic, producând pusee febrile şi determinând maladiile insidioase să se manifeste brusc. Nu trebuie folosit niciodată în faza acută a unor afecţiuni, deoarece poate agrava simptomele.


GALBEN
E unul din tonurile cromatice calde, culoarea intelectului, a perspectivei raţionale asupra lumii, a capacităţii analitice lipsite de prejudecăţi, a înclinaţiei spre studiu, a aptitudinii de a înmagazina cunoştinţe şi a le aplica apoi cu succes. Ne calmează în momentele când suntem nemulţumiţi şi irascibili, alungă durerile de cap datorate încordării. Susţine activitatea intelectuală, concentrarea, claritatea gândirii, discernământul, comunicativitatea, ne insuflă entuziasm. Are un rol stimulator şi de echilibrare în multiple direcţii. Invită stomacul să fie activ şi produce de asemenea efecte favorabile asupra ficatului, intestinelor, rinichilor şi vezicii urinare. Stimulează sistemul endocrin şi armonizează întregul metabolism, activează mai ales epifiza şi tiroida (motiv pentru care se recomandă în hipotiroidie), atenuează diversele manifestări neplăcute ce însoţesc menopauza, precum şi durerile şi procesele inflamatorii de orice tip. Galbenul poate fi administrat practic în toate bolile, însă cu măsură şi cu prudenţă, fiindcă există posibilitatea ca, într-o primă fază, el să declanşeze o înrăutăţire temporară a simptomelor, fapt ce trebuie de altfel interpretat pozitiv, ca o dovadă că organismul reacţionează la stimulul cromatic.
O variantă de galben, rezultată din combinaţia lui cu portocaliu, este auriul. E una din frecvenţele cele mai benefice în stări de epuizare şi depresii, ne ajută să înfruntăm cu curaj problemele, să ajungem la o stare generală de bine, la sentimentul că suntem pe deplin realizaţi. Se recomandă în orice momente de criză, fie ele fizice sau psihice, în perioadele de suprasolicitare, precum şi ca adjuvant pe lângă terapiile postoperatorii şi posttraumatice.


PORTOCALIU
Este un amestec de roşu şi galben, o culoare veselă, care menţine viaţa şi îndeamnă spre viaţă, combate frica şi agresivitatea, nemulţumirea şi proasta dispoziţie. Încurajează atitudinile pozitive, disponibilitatea de a fi fericit, voioşia, optimismul, energia vitală, creativitatea senină şi surâzătoare, conştiinţa propriei valori, siguranţa de sine, perseverenţa, capacitatea de comunicare, de observaţie şi de înţelegere, senzualitatea echilibrată, sensibilitatea erotică. E culoarea poftei de mâncare, a digestiei, a asimilării principiilor nutritive din alimente, dar şi a asimilării în sens figurat.
Fiind culoarea creativităţii sănătoase, portocaliul ar trebui folosit din abundenţă în orice boală, întrucât el stimulează capacitatea de autoapărare a organismului şi totodată creează premisele psihice necesare însănătoşirii. Este indicat cu deosebire în insuficienţele şi anomaliile circulaţiei sanguine (hipo şi hipertensiune, irigarea defectuoasă a ţesuturilor cu sânge), afecţiuni ale inimii, surmenaj şi stări de epuizare, astenie, depresii, apatie şi lipsa de inţtiativă, anxietate.


INDIGO
Cu indigo obţinem efectele culorii albastre, dar sensibil accentuate. El ne însoţeşte spre o stare de linişte profundă, de pace desăvârşită şi înclinare spre meditaţie, spre desprinderea de lume. Ne îndeamnă să renunţăm la absolutizarea comportamentului dictat de raţiune şi să învăţăm a pune preţ, în egală măsură, pe resursele noastre de inspiraţie şi intuiţie.


VERDE
Este culoarea purificării, a deschiderii spre armonie şi echilibru, de asemenea şi a creşterii, atât în planul fizic, cât şi în cel psihic şi spiritual. Verdele ne linişteşte, ne destinde şi ne înviorează, sporeşte capacitatea noastră de a dezvolta relaţii interumane, ca şi disponibilitatea de a ne integra firesc în ciclul devenirii universale. Fiind culoarea întâlnită la tot pasul în natură, putem beneficia de o „porţie” de cromoterapie în modul cel mai simplu cu putinţă, făcând o plimbare prin pădure sau măcar pe aleile unui parc.
Verdele se raportează direct la sistemul nervos, la toate stările patologice de provenienţă neurovegetativă, la întregul ansamblu al manifestărilor psihosomatice. Folosirea lui este indicată în aritmiile cardiace de origine nervoasă, în dereglările neurovegetative, în deficienţele sistemului imunitar, în toate procesele de îmbătrânire, în tratamentele posttraumatice. Poate juca un rol important în afecţiunile reumatismale, în tuse şi bronşită, în ulceraţii, tumori şi chisturi, în mod special în cancer. El pregăteşte terenul fie pentru însănătoşire, fie - cel puţin - pentru o ameliorare a calităţii vieţii. Se poate afirma că prezenţa verdelui constituie un imperativ în tratarea oricărei boli, dar înainte de toate el poate fi întrebuinţat cu succes ca măsură profilactică.


ALBASTRU
E culoarea prin excelenţă rece şi relaxantă, întâlnită într-un peisaj încărcat de gheaţă şi zăpadă sau în răcoarea nopţii, la care vor trebui să apeleze întotdeauna persoanele agitate, nervoase, neliniştite şi iritate. Readuce la normal reacţiile excesive, fie ele psihice sau organice. Dezvoltă conştiinţa valorii personale şi tendinţa de afirmare a eu-lui, sinceritatea, onestitatea, loialitatea, încrederea în oameni, blândeţea, sentimentul speranţei, fidelitatea, calmul, înţelegerea, disponibilitatea de a face concesii, capacitatea de comunicare verbală, un raport bine echilibrat între raţiune şi intuiţie.
Albastrul acţionează cu precădere asupra glandelor endocrine, mai ales a hipofizei, ca şi a neurotransmiţătorilor (substanţe ce transmit excitaţia nervoasă), totodată şi asupra sistemului imunitar şi a celui neurovegetativ. El ne poate fi de ajutor contra insomniei, în aritmii cardiace psihogene, dereglări neurovegetative, tulburări de dinamică sexuală, suferinţe specifice legate de menopauză, hipertensiune arterială, disfuncţii tiroidiene (atât hiper, cât şi hipotiroidie), inflamaţii acute şi procese purulente, migrene şi dureri de cap cauzate de suprasolicitare. Reuşeşte să întărească sistemul imunitar, pe calea armonizării neurovegetative.


VIOLET
Aceasta este culoarea transfigurării, cea care poate converti energia negativă în energie pozitivă, culoarea imaginaţiei, a meditaţiei. Acţioneaza asupra subconştientului, impulsionând intuiţia şi inspiraţia. La nivel organic, guvernează sistemul limfatic.

Fără îndoială, influenţa culorilor nu se limitează la oameni, ea se exercită asupra tuturor organismelor vii. Şi cum savanţii sunt dornici să cucerească mereu noi domenii, în ultimul timp s-au făcut experimente extrem de interesante de aplicare a cromoterapiei la animale.


Sursa: Formula AS (Autor: Adriana Rotaru)





Cromoterapia, în ajutorul nostru


Culorile sînt magice. Ele ne îmbogăţesc viaţa şi ne încîntă ochiul. Fiecare culoare a curcubeului are o semnificaţie pentru suflet şi contribuie într-un fel sau altul la descătuşarea emoţională, spirituală şi chiar la vindecarea unor afecţiuni.
Ai observat că uneori ai preferinţe pentru o culoare sau alta, în funcţie de starea ta? În opinia scriitoarei Sue Lilly, culorile au puteri vibraţionale, exprimă ceea ce noi simţim şi ne pot ajuta să redobîndim armonia interioară prin compensarea frecvenţei energetice care ne lipseşte în acel moment.
Există persoane care se îmbracă exclusiv în negru sau numai în negru şi alb, aşa cum există persoane care iubesc enorm toate culorile. Conform unui sondaj, s-a constatat că acestea din urmă au o atitudine pozitivă asupra vieţii şi un echilibru mai bun al centrilor energetici din organism, sînt mai entuziaste şi fac faţă obstacolelor mai uşor.
Se poate vorbi astfel despre o conexiune între spectrul emoţiilor şi cel al culorilor, ambele la fel de bogate: cunoscînd problemele cu care te confrunţi, poţi identifica nuanţa pe care să o foloseşti în ziua respectivă în îmbrăcăminte, poţi alege ce alimente să consumi (pentru că fiecare are o culoare asociată cu o anumită vibraţie), ce bijuterie să porţi, din ce tip de cristal cu o anumită nuanţă vindecătoare etc. De regulă, intuiţia ne spune singură ce trebuie să alegem, dar atunci cînd nu sîntem în armonie e posibil să nu ne mai putem conecta la ea.

Iată cîteva recomandări generale:

* culoarea ROŞU sugerează viaţa însăşi; utilizată prea puţin, poate semnifica teamă, folosită prea mult, poate conduce către agresivitate; hainele şi accesoriile de culoare roşie ajută la depăşirea sentimentelor de vinovăţie şi a temerilor legate de începerea noilor proiecte; energia acestei culori influenţează şi capacitatea de eliminare a toxinelor emoţionale (reduce nevoia de a opune rezistenţă la schimbare)

* culoarea ROZ este a iubirii necondiţionate; folosită des, ea îmbunătăţeşte relaţiile cu ceilalţi şi întăreşte energia personală, sporeşte motivaţia şi aduce credinţa că orice este posibil; aduce încredere în sine, toleranţă, iertare şi preţuire de sine culoarea CICLAMEN (magenta) calmează agresivitatea, dacă este folosită pentru perioade scurte

* culorile de pămînt (nuanţele de MARO) oferă siguranţă şi sporesc capacitatea noastră de adaptare la stimulii exteriori; induc sentimentul de mulţumire şi satisfacţie

* culoarea PORTOCALIU rezonează cu dorinţa de a aduce visele într-o formă reală; cînd există un blocaj creativ, această culoare ajută ca proiectele să fie aduse la lumină; folosirea ei contribuie şi la eliberarea toxinelor blocate în colon şi la sporirea sentimentelor de bucurie şi plăcere; cînd nu vrem, nu putem sau nu ştim cum să eliberăm emoţiile negative sau traumele, această culoare este foarte benefică

* nuanţele AURII au corespondenţă cu confortul, relaxarea, fericirea şi seninătatea; un decor în aceste nuanţe poate da sentimentul de căldură sufletească

* culoarea GALBEN ajută la sporirea abilităţii de a lua decizii pe baza informaţiilor primite din exterior, contribuie la calmarea sistemului nervos, la eliberarea temerilor, a senzaţiei de confuzie mentală, aduce sentimentul că poţi face faţă oricărei situaţii noi şi vindecă tendinţa spre perfecţionism

* culoarea VERDE este un balsam pentru suflet şi corp; este culoarea speranţei şi a echilibrului; cei care au probleme de acceptare a unor situaţii sau persoane în viaţa lor au nevoie de această culoare; folosită des, ea oferă senzaţia de libertate şi sentimentul că poţi depăşi orice obstacol, că nimic nu-ţi mai poate sta în cale; pentru cei care au probleme în a se elibera de percepţiile negative, verdele reprezintă o culoare benefică; utilizarea acestei culori aduce capacitatea de a fi mîndru de unicitatea ta

* culoarea TURCOAZ este vindecătoare; alături de nuanţa violet, aceste două culori sînt cele mai puternice în vindecarea organismului; ea aduce relaxare emoţională, contribuie, ca şi verdele, la acceptarea originaliăţii şi influenţează deschiderea către spiritualitate, ajută la adaptarea la mediul înconjurător şi dă celui care o foloseşte mîndria de a spune ceea ce simte

* culoarea ALBASTRU ajută la fluidizarea energiei şi a emoţiilor în organism, este un calmant pentru sistemul nervos, contribuie la o mai bună comunicare verbală şi creşte capacităţile paranormale (telepatia, clarviziunea etc.)

* culoarea VIOLET este puternic vindecătoare, echilibrează şi armonizează cele două emisfere ale creierului (raţiunea şi intuiţia), vindecă lipsa de încredere, induce empatie şi abilitatea de a înţelege şi punctele de vedere ale celorlalţi, diminuează tendinţele egoiste şi aduce înţelepciune spirituală; purtarea acestei culori ajută la conectarea cu sinele divin

* culoarea ALB este diferită de nuanţele curcubeului, şi pentru unele persoane ea poate fi prea puternică; dacă purtăm această culoare, albul reflectă emoţiile celui cu care stăm de vorbă; utilizată mult timp, poate conduce însă către o răcire a relaţiilor cu cei din jur

* culoarea NEGRU reprezintă de fapt o nonculoare, absenţa oricărei nuanţe; ca şi pentru alb, oamenii au ori o puternică atracţie, ori o respingere totală; negrul semnifică însă partea întunecată din noi înşine, subconştientul nostru extrem; purtarea negrului ne poate pune astfel în legătură cu cele mai adînci secrete dinăuntrul minţii noastre şi ne poate ajuta să evoluăm.


Sursa: Jurnalul.ro (autor: Daniela Dumitriu)




Semnificaţia culorilor

Culorile pot fi constructive sau distructive. Pot stimula sau dezămagi, atrage sau respinge. Pot avea chiar caracter masculin sau feminin. Atunci când le distingem în aură, ele oferă indicaţii asupra personalităţii, stării de spirit, maturităţii şi sănătăţii individului. E nevoie de multă practică pentru a ajunge să interpretam corect toate nuanţele pe care le observăm în aură.
Dezvoltându-ne viziunea aurică, vom deveni conştienţi de importanţa culorilor în viaţa noastra şi de cum le putem folosi cu inteligenţă pentru a transforma în bine atât conjuncturile vieţii noastre, cât şi pe noi înşine. Sunt informaţii care se pot transforma într-un instrument redutabil. De la hainele pe care le purtăm, cum ne decorăm camera sau cum ne tratăm diverse afecţiuni, putem face în aşa fel încât întreaga viaţă să devina precum un curcubeu strălucitor, o punte către desăvârşire.
Vom examina în continuare culorile principale şi energiile lor corespondente la orice nivel.

Roşu
Roşul este culoarea focului şi a forţei vitale primare. Este energia dătătoare de viaţă. Este fierbinte. Poate indica pasiune, o minte şi o voinţă puternice. Este o culoare puternică, nuanţele ei pot indica furie, iubire pasională, ură. Este culoarea care influenţează sistemul circulator, pe cel reproducător şi trezirea capacităţilor şi talentelor latente. Prea mult roşu sau o nuanţă tulbure reflectă stimulare, inflamare sau dezechilibru. Poate reflecta nervozitate, temperament aprins, agresivitate, impulsivitate sau excitare.

Portocaliu
Portocaliul este culoarea căldurii, creativităţii şi emoţiilor. Indică bucurie, curaj şi un caracter sociabil. Este o culoare care poate reflecta deschiderea către dimensiunile subtile ale manifestării. În funcţie de nuanţă, poate indica dezechilibru emoţional, agitaţie, mânie sau ostentaţie. Poate exprima, de asemenea, îngrijorare şi vanitate.

Galben
Galbenul este una dintre culorile care se pot observa cu uşurinţă în aură. Galben pal în jurul conturului părului indică optimism. Galbenul este culoarea activităţii mentale şi a luminii solare. Arată deschidere către a învăţa, iluminare, înţelepciune şi inteligenţă. Nuanţele pastelate reflectă deseori entuziasmul, forţa ideilor şi dezvoltarea spirituală (în special când este aproape alb). Galbenul indică şi trezirea clarviziunii şi a telepatiei. Nuanţele mai închise sau tulburi pot reflecta gândire şi analiză excesive. Poate reflecta criticism exagerat, dogmatism şi sentimentul de nerecunoştinţă din partea celorlalţi.

Verde
Verdele este culoarea sensibilităţii şi compasiunii. Reflectă creşterea, simpatia şi calmul. Poate indica o persoană de încredere, deschisă la minte şi pe care te poţi baza. Verdele strălucitor cu nuanţe de albastru în aura cuiva arată puteri tămăduitoare. Este o culoare a bunăstării, forţei şi prieteniei. Nuanţele închise sau tulburi de verde pot reflecta nesiguranţă sau zgârcenie. Verdele tulbure reflectă deseori gelozia şi un caracter posesiv. Mai pot arăta, de asemenea, îndoială şi neîncredere.

Albastru
După galben, albastrul este cea de-a doua culoare care poate fi văzută cu uşurinţă în aură. Este culoarea calmului şi a liniştii. Reflectă devotament, adevăr şi seriozitate. Poate indica înclinaţii către claraudiţie şi telepatie. Nuanţele deschise de albastru reflectă o imaginaţie activă şi o bună intuiţie. Nuanţele închise pot indica sentimentul de singurătate, care la un anumit nivel reflectă căutarea de Dumnezeu. Albastrul intens indică cinste şi discernământ. Poate indica, de asemenea, o persoană care şi-a găsit sau este aproape de a-şi găsi vocaţia. Nuanţele tulburi de albastru pot reflecta blocarea percepţiilor, melancolie, grabă şi îngrijorare, dominare, teamă, uitare şi hipersensibilitate.

Violet
Violetul este culoarea transformărilor, a îmbinării inimii cu mintea, a fizicului cu spiritualul. Reflectă independenţa, intuiţie şi în acelaşi timp o activitate dinamică şi semnificativă a viselor. Arată o persoană în căutare. Nuanţele purpurii indică abilitatea de a acţiona cu judecată şi simţ practic. Nuanţele pale şi clare de violet pot reflecta umilinţa şi spiritualitate. Cele purpurii-roşiatice pot indica o mare pasiune sau putere a voinţei, şi, de asemenea, nevoia pentru mai mult efort individual. Nuanţele închise şi tulburi arată nevoia de a se depăşi o anumită situaţie. Pot reflecta, de asemenea, o imaginaţie erotică intensă sau tendinţa de a fi extrem de răbdător, nevoia de simpatie şi sentimentul de a fi neînţeles.

Roz
Rozul este culoarea compasiunii, iubirii şi purităţii. Poate reflecta bucurie, confort şi un puternic sentiment de camaraderie. Rozul în aură indică o persoană cu caracter liniştit, modest, care iubeşte arta şi frumuseţea. În funcţie de nuanţă, rozul poate reflecta, de asemenea, lipsa de maturitate, în special nuanţele tulburi, şi tendinţa către minciună. Mai poate indica timpul unei noi iubiri sau al unei noi viziuni.

Auriu
Auriul este culoarea care reflectă energia spirituală dinamică şi o anumită cosmizare a persoanei. Reprezintă cele mai înalte energii ale devoţiunii şi reinstaurarii armoniei universale. Indică entuziasm puternic şi inspiraţie profundă. Reflectă timpul revitalizării. Nuanţele tulburi arată faptul că persoana respectivă se află încă în plin proces de trezire către aspiraţii mai înalte şi încă nu a ajuns să-şi clarifice influenţa acestora asupra direcţiei propriei existenţe. Cu alte cuvinte, procesul alchimic este în plină desfăşurare: individul lucrează la transformarea vieţii sale în aur.

Alb
Albul este deseori vizibil în aură, ca o umbră diafană, ca un substrat pentru celelalte culori. Albul conţine în el toate culorile, şi când apare cu forţă în aură, aceasta se petrece în corelaţie cu alte culori. Acesta este criteriul după care ne dăm seama dacă este vorba de o percepţie reală sau doar de o slabă percepţie a aurei. Atunci când albul este o culoare de sine stătătoare în aură, reflecta spiritualitate, adevăr şi puritate. Arată faptul că energia persoanei respective se purifică. De multe ori reflectă şi o extraordinară creativitate.

Gri
Este o culoare a iniţierii, a trezirii unor capacităţi înnăscute. Nuanţele de argintiu reflectă o trezire a energiilor feminine, care stau la baza iluminării, intuiţiei şi imaginaţiei creatoare. Nuanţele de gri închis arată dezechilibru fizic, egoism sau necesitatea de a nu lăsa ceva neterminat.

Maron
Este o culoare destul de des întâlnita. Arată uneori lipsa de energie sau dezechilibru. Dar este şi culoarea pământului, care poate indica atunci când apare în jurul picioarelor o nouă creştere, stabilirea de noi rădăcini şi nevoia de împlinire. Este o culoare care reflectă un caracter laborios şi spirit de organizare. Cafeniu în zona capului indică lipsa de discernământ. În zonele centrilor energetici (chakra) arată faptul că aceştia trebuie purificaţi, energiile fiind blocate.

Negru
Negrul este culoarea cea mai discutabilă a spectrului auric. Este o culoare care, atunci când apare în aură, poate reflecta o stare de autoapărare sau faptul că persoana are secrete. Indică, de asemenea, iminenţa unei noi înţelegeri asupra responsabilităţilor şi datoriilor personale. Negrul poate indica dezechilibru şi probleme fizice, dacă apare în jurul corpului fizic. Localizat la marginea exterioară a aurei, negrul indică existenţa unei găuri, care apare la cei dependenţi de droguri, alcool sau tutun şi la persoane care au fost victime ale unor abuzuri în copilărie.


Sursa: Gardianul.ro

Comentarii

  1. O intrebare: De ce totusi, cand vad culoarea rosu (in special rosu inchis) sau verde/maro inchis imi da o senzatie foarte urata...uneori imi vine sa vomit. Nu pot sa inteleg!

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate din cauză că sunt nuanţe cam urâte? :) Unii le numesc "nuanţe otrăvite". Provoacă asocieri/amintiri neplăcute.
    De ex., roşul închis aminteşte de sângele coagulat, verde/maro închis - de mlaştină.
    La sigur că ai tu o explicaţie pentru tine. Sau o vei găsi.
    Îmi cer scuze că am văzut cu mare întârziere comentariul.
    Numai bine, cât mai multe evenimente frumoase îţi doresc!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu