-->
6 ianuarie – Botezul Domnului pentru unii, Ajunul Crăciunului pentru alţii (link articol din 2012)
La Botezul Mântuitorului, Dumnezeu S-a revelat lumii ca Sfânta Treime.
Tatăl a vorbit din ceruri: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”, Fiul era în apă şi se boteza, iar Duhul Sfânt a pogorât asupra Lui în chip de porumbel.
“În Iordan botezându-Te, Tu Doamne, închinarea Treimii s-a aratat, că glasul părintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te şi Duhul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie.”
Boboteaza, sărbătorită la 6 ianuarie (19 ianuarie, pe stil vechi), când se consideră că a avut loc botezul lui Iisus Hristos, încheie, alături de sărbătoarea Sfântului Ioan (7 (20) ianuarie), perioada celebrării naşterii Mântuitorului.
Sărbătoarea marchează Botezul Domnului şi se mai numeşte Epifanie, adică Arătarea lui Dumnezeu şi Mântuitorului în lume.
Cuvântul “agheasmă” vine din grecescul “aghios” şi înseamnă sfinţire. La noi, prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. Agheasma Mare se săvârşeşte de Bobotează, spre deosebire de Sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică la fiecare zi de 1 a lunii, iar în case - oricând cer credincioşii.
Agheasma Mare se face atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele creştinilor, cât şi în ziua de 6 (19 ianuarie) ianuarie, după Liturghie, când se sfinţeşte apa pe care o iau creştinii la casele lor pentru tot anul. Se spune că apa sfinţită de Bobotează se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne proaspătă, curată şi plăcută la gust, de parcă ar fi fost scoasă de curând din izvor.
Biserica Ortodoxă Română îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor sărbători, dupa ce vin de la biserică. Se obişnuieşte ca oamenii să bea din agheasma mare timp de opt zile în şir, din ziua sărbătorii. După aceea, ea se poate lua numai după spovedanie.
Credincioşii şi preoţii cred că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.
Buna Lori! de fiecare data citesc articolele tale despre religie si spiritualitate cu o deosebita placere. Despre agheasma sau apa am mai vizionat niste emisiuni stiintifice, in care se spunea despre proprietatea apei de a duce/transmite informatia, ca urmare puterea divina a aghesmei este confirmata si stiintific...
RăspundețiȘtergereEu am auzit ceva si despre insemnatatea candelei, deaceea Te rog sa scrii si ceva despre acest fapt si niste sfaturi practice-cum este corect de mentinut candela aprinsa, despre uleiurile folosite etc.....
Multumesc anticipat,
Iolanta
Mulţumesc, dragă Iolanta.
RăspundețiȘtergerePentru candelă, folosim ulei alimentar de bună calitate.
Am găsit acest articol despre semnificaţia luminii, lumânării, candelei şi a sfeşnicelor:
http://www.lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-32248187.html
“Lumina adusă ca prinos lui Dumnezeu este arderea lumânării şi untdelemnului din candelă. Lumina este un simbol al bucuriei împărtăşirii din lumina divină: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalm35:2). Lumina este un atribut al divinităţii şi totodată o condiţie a vieţii. Lumânările sunt aşezate în sfeşnice. Acestea au unul sau mai multe braţe, fiecare cu simbolismul lor. Sfeşnicul cu un braţ ce poartă o lumină mare (primikirion) simbolizează unitatea Sfintei Treimi. Sfeşnicul cu două braţe (dikirion) semnifică prin cele două lumânări, cele două naturi ale lui Hristos (om adevărat şi Dumnezeu adevărat).
Sfeşnicul cu trei lumânări (trikirion) este simbolul Sfintei Treimi. Sfeşnicele cu şapte lumânări închipuie cele şapte daruri ale Duhului Sfânt. Sfeşnicul cu douăsprezece lumânări închipuie ceata celor doisprezece Sfinţi Apostoli.”
“Candela
Numele de candelă vine din limba greacă - Kandila sau din slavonă - Kadilo, care înseamnă lampă veghetoare. În afară de lumânări, în Sfintele Biserici ard şi luminile discrete ale candelelor, în care se pune untdelemn. Candela are aceeaşi însemnătate ca şi lumânările. Candelele sunt aprinse în altar şi în interiorul Bisericii.
Deasupra Sfântului Chivot de pe Sfânta Masă în care se păstrează Sfânta împărtăşanie pentru cei bolnavi, arde necontenit, în cinstea ei, o lumină din candela ce este suspendată, de obicei de Crucea ce străjuieşte în spatele dinspre răsărit al Sfintei Mese. Candele mari, suspendate, ard deasupra uşilor împărăteşti ale altarului, precum şi la icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă.
Candela este un obiect de cult folosit în Sfânta Biserică pentru a lumina în faţa unei icoane. Ea este suspendată sau aşezată pe un suport fixat pe rama icoanei. Suportul în care se pune un pahar de sticlă care conţine untdelemn, poate fi făcut din metal, marmură sau ceramică, uneori cu incrustaţii.
La suprafaţa untdelemnului se pune o feştilă care se aprinde şi care arde până se consumă tot uleiul din pahar.
Lumina candelei este un omagiu, un semn de cinstire al sfântului zugrăvit în icoană, este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu prin arderea untdelemnului. Candelele se aprind atât în Biserică cât şi la icoanele din casele credincioşilor, precum şi în cimitire, la căpătâiul morţilor.”
Din viaţa Sfântului Ierarh Nifon:
“în fiecare seară, înainte de culcare, lua undelemn de la candelă şi se miruia pe frunte, la urechi şi la toate simţurile. De aceea s-a infricosat diavolul si s-a facut nevazut. Cand a vazut ce putere are undelemnul sfintit Maicii Domnului si al tuturor sfintilor, dadea adesea si la cunoscuti sa se unga inainte de culcare.”