 |
traversăm o iluzie-a firii
şi râzând printre ploi, rupem foi de trifoi
cu iubirea sculptată pe margini…
De pe munţii cărunţi, şoimii aprigi şi iuţi
ne îndeamnă s-atingem Lumina.
Când eu ştiu cine eşti, tu mai stai să gândeşti
şi nu crezi că se-ntâmplă aievea…
Înapoi când priveşti, mersul lumii opreşti
şi se năruie-n lanţ şi catarge, şi poduri.
Mă ridic peste timp şi mi-e dor, şi te strig,
şi implor iar în cercuri eonii…
Nu mai ştiu cine eşti, ce mai faci, ce gândeşti,
dacă ştii să mă chemi iar pe nume.
Lumi pe rând străbătând, spaţii ghem adunând,
eu cobor pe Pământ, ca să fiu iar aproape de tine.
(2005)
Comentarii
Trimiteți un comentariu