pornind de la tâmplele mele zvâcninde.
Urcând, subţiindu-se,
pune capăt visurilor,
ajunge spre lumină,
îi pipăie fruntea
cu promiţătoare
semne de febră.
Şi râde.
Triumful ei îmi zgârie ochii.
Genele mele dispersează
alb luminos.
Nu pot dormi
cu presiunea culorilor
pe pleoape.
Dimineaţa îmi întinde a-mpăcare mâna
agasant de-nsorită şi caldă.
- Iederă împânzind treptat calmul somnului,
strig,
aruncându-i propria ei izbândă,
concentrată-n stridenţa deşteptătorului.
Aceasta pare a fi varianta versificată a textului de aici >>>
RăspundețiȘtergerehttp://ionurusciuc.wordpress.com/2009/08/16/desteptatorul/ :)))))
Ai liricizat o "tragodie" matinală a omului, Eleonora. :)
Da. Am scris-o prin 1996 :)
RăspundețiȘtergereNu are afacere cand ai scris-o, important este ca e frumoasa si molipseste de aceasta senzatie si pe cel care citeste ! Bravo !
RăspundețiȘtergerePrecizez şi eu, să las impresia că acum mă trezesc mai uşor :) Dacă trebuie neapărat, mă trezesc şi foarte devreme, chiar dacă dorm câteva ore. :)
RăspundețiȘtergere