La 29 iunie, stil nou, şi 12 iulie, stil vechi (iulian), creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Originar
din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului
Apostol Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lui. Primind
îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, îşi părăseşte meseria,
dedicându-se propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon, nume
pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la
credinţa sa puternică.
Primul între Apostoli, Petru, asistă, împreună cu Iacov şi
Ioan, la descoperirea puterii divine a Mântuitorului pe muntele Tabor,
martor la Schimbarea la Faţă a lui Hristos. Când Iisus îi
întreabă pe Apostoli cine cred ei că este El, Petru răspunde în numele
fraţilor: “Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”.
El s-a lepădat de Iisus în noaptea arestării Sale, dar s-a pocăit şi a fost repus în demnitatea sa.
În ziua Cincizecimii, Petru le vorbeşte, plin de Duhul Sfânt,
mulţimilor adunate la Ierusalim despre împlinirea proorocirilor
Vechiului Testament în persoana lui Iisus, dovedind că Iisus este Mesia
cel aşteptat. Ca rezultat al predicii lui, în acea zi s-au botezat trei
mii de oameni, întemeindu-se astfel prima comunitate creştină.
Apostolul Petru le-a predicat atât evreilor, cât şi altor neamuri în
marea sa călătorie misionară pe care a încheiat-o la Roma. După
descoperirea făcută de Dumnezeu, de a predica şi păgânilor, a mers în
Galatia, Asia Proconsulară, Bitinia şi Roma.
În anul 50 d.Hr. a participat la Sinodul Apostolilor din Ierusalim,
unde s-a hotărât ca cerinţele rituale ale religiei mozaice să nu fie
obligatorii pentru creştinii proveniţi dintre păgâni.
Potrivit legendei, în preajma capelei “Quo vadis, Domine?” din Roma,
de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul
în care voia sa fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi
întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? (“Încotro te-ndrepţi, Doamne ?”),
la care Iisus i-ar fi răspuns: “Am venit la Roma, spre a fi răstignit
din nou “. Ruşinat de observaţia lui Iisus, Petru s-ar fi reîntors la
Roma, primind martiriul.
În timpul persecuţiei lui Nero, a fost întemniţat şi condamnat la moarte prin răstignire, fiind apoi îngropat la Roma (anul 67).
Mormântul său se află în Basilica Sfântul Petru din Cetatea
Vaticanului. La început a fost doar un monument comemorativ în locul
unde Sfântul Apostol Petru – primul Papă al creştinătăţii – ar fi fost
martirizat şi înmormântat, în apropierea circului lui Nerone.
Supranumit Apostolul neamurilor, Pavel este apostolul care a avut cea mai amplă şi fructuoasă misiune evanghelizatoare.
După numeroase studii la şcoala rabinului Gamaliel, Saul (numele de
iudeu al apostolului) era un prigonitor de temut al creştinilor, plin de
zel pentru legea mozaică. În urma unei revelaţii de pe drumul
Damascului, când Iisus îi apare într-o lumină orbitoare şi îi spune
“Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti”?, se converteşte la creştinism, după
care îşi începe misiunea de apostol “mai pe urmă chemat”.
În cele trei călătorii misionare ale sale, Pavel aduce la credinţă
mulţimi de păgâni, întemeind biserici în toate marile oraşe din spaţiul
asiatic şi de răsărit al Imperiului Roman.
Plini de ură faţă de propovăduirea lui Pavel, iudeii îl acuză la
procuratorul Iudeii de trădare. În urma acestui fapt, Pavel este
întemniţat vreme de doi ani, după care, pentru a scăpa de judecata
Sinedriului, Pavel face apel la Cezar, în calitatea lui de cetăţean
roman.
Ajuns la Roma, a rămas captiv vreme de doi ani, timp în care şi-a
continuat lucrarea de propovăduire a Evangheliei şi de întărire a
comunităţii creştine de acolo. În anul 67, în timpul lui Nero, este
decapitat în aceeaşi zi în care Petru era crucificat. Cât priveşte locul
martiriului său, îşi dispută şi azi paternitatea două părţi, Tre
Fontane şi Bazilica Ostiense, unde i se venerează mormântul.
Deşi ultimul chemat la apostolie, Pavel a contribuit mai mult decât
ceilalţi apostoli la răspândirea creştinismului printre păgâni, datorită
calităţilor sale personale, erudiţiei în cunoaşterea Scripturilor, a
iscusinţei cu care stăpânea retorica şi, nu în ultimul rând, a dragostei
faţă de Hristos.
Sursa: Agerpres
Cum au fost martirizaţi marii Apostoli Petru şi Pavel
Astăzi sărbătorim pe
“căpeteniile apostolilor” şi ai “lumii învăţători, care ne-au
învrednicit de Duhul Sfânt”. Ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli
Petru şi Pavel este zi de sărbătoare deosebită pentru cei privaţi de
libertate.
Biserica
Ortodoxă prăznuieşte astăzi pe unii dintre cei mai mari şi mai
cunoscuţi dintre sfinţi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi sfinţi
au fost martirizaţi la Roma în timpul persecuţiei împăratului Nero din
anul 67.
Pomenirea lor comună are la bază mai multe evenimente: martiriul lor
din aceeaşi zi, care a determinat credincioşii să instituie o sărbătoare
în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea, şi mutarea
moaştelor celor doi Apostoli, potrivit teologului Louis Duchesne (Les
Origines du culte chrétien), în această zi, în locul numit “ad
catacumbas”, de pe Via Appia din Roma la 258.
La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea
împăratului Constantin cel Mare. De aici a trecut şi în Răsărit, unde a
fost sărbătorită cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al
VI-lea. Cinstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este atestată în
Constituţiile Apostolice (VIII, 33): “Zilele Apostolilor, să le serbeze,
căci ei au fost învăţătorii voştri în Hristos şi v-au învrednicit de
Duhul Sfânt”.
Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe
care Mântuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru mărturisirea numelui
Lui, cu numele simbolic de “Chifa”, care înseamnă piatră şi pe a cărui
mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos. După
Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit
poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat. Sfântul Petru
a mai propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia,
Galatia, Capadocia şi la Roma. În anul 44, regele Irod Agripa, făcând pe
plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob şi l-a închis într-o temniţă
bine păzită de Sfântul Petru, dorind să-l omoare şi pe el. Printr-o
minune însă, un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniţă. După
eliberarea minunată, Sfântul Petru a plecat din Iudeea la Roma, unde a
suferit moartea martirică. Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu
capul în jos pentru a arăta deosebirea dintre chinurile sale şi cele ale
Mântuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul
Petru s-a ridicat Bazilica “Sfântul Petru”.
Sfântul Pavel, “fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”
Pavel
Apostolul se numea înainte Saul, fiind evreu din seminţia lui Veniamin,
zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui
Hristos.
După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel,
“vasul ales” al Domnului, a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus
Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre
cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia,
Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma.
De aceea, Sfântul Pavel a fost numit “Apostol al Neamurilor”. Sfântul
Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea
păgână a văzut pe Hristos”. Lucrarea lui misionară a provocat ura faţă
de el din partea iudeilor, care în anul 58 l-au prins în Ierusalim şi
l-au întemniţat timp de doi ani în Cezareea Palestinei.
Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de către împărat deoarece
era cetăţean roman. Aici a stat alţi doi ani, iar după judecarea lui în
anul 63 a fost eliberat. După această captivitate, Sfântul Pavel îşi
continuă apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta
şi alte părţi, ceea ce au determinat autorităţile romane să-l prindă şi
să-l ducă din nou în închisoare la Roma, de unde scrie testamentul său
spiritual, Epistola a doua către Timotei, în anul 66, unde îndeamnă pe
episcop să aprindă şi mai mult harul primit prin hirotonie de la el, să
rămână statornic în credinţă şi să-şi împlinească cu responsabilitate
slujirea lui.
La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a
fost cetăţean roman, pe colina Vaticanului, dimpreună cu Apostolul Petru
care fost răstignit. Potrivit tradiţiei, “Apostolul
Neamurilor” a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul său a sărit de
trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de aici
şi denumirea “Tre Fontane”. Mai târziu, s-a ridicat Biserica “San Paolo
fuori le Mura” (Sfântul Pavel din afara zidurilor).
Potrivit site-ului heritage-key.com, arheologii au descoperit
fresce şi alte dovezi prin care atestă tradiţia că Sfântul Petru şi
Sfântul Pavel au fost închişi într-o temniţă subterană de către
împăratul Nero, înainte de moartea martirică. Locul este
închisoarea Mamertine, un complex de încăperi suprapuse. Accesul în
încăperea inferioară se făcea printr-o gaură în podea pe unde se aruncau
cei închişi. Din motive de siguranţă, această gaură a fost acoperită cu
un grilaj metalic, iar accesul se face pe nişte trepte, realizate de
curând. Deasupra închisorii s-a ridicat Biserica barocă închinată lui
San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor). Închisoarea Mamertine se
află la poalele Dealului Capitoliului din Roma.
Temniţa
subterană din închisoarea Mamertine, unde cei doi Apostoli au fost
închişi înainte de moartea martirică. Foto: sacred-destinations.com
Exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu
Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi ocrotitori ai celor privaţi de
libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au
greşit faţă de Dumnezeu, precum aceşti doi corifei ai Ortodoxiei.
Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe
creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, de aceea ei
reprezintă un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu
pentru cei care greşesc.
De asemenea, cei doi Sfinţi Apostoli au fost închişi, nu pentru că au
făcut ceva rău, ci pentru vina că L-au mărturisit pe Hristos, ca Fiu al
lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.
În 1993 şi 1997, între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei s-au
semnat nişte protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în
sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel au fost consideraţi ocrotitori ai sistemului
penitenciar din România, datorită vieţii pe care au avut-o Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004,
privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, se arată că “ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a
personalului din sistemul administraţiei penitenciare” (la articolul
77). În fiecare unitate penitenciară din ţara noastră au fost înfiinţate
biserici, capele şi paraclise, unde există câte un preot ortodox.
Preoţii din penitenciare se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, şi de
acordarea serviciilor de asistenţă religioasă şi consiliere spirituală a
tuturor deţinuţilor care solicită acest lucru. Aceste servicii se
realizează în colaborare cu Direcţia Reintegrare Socială din fiecare
unitate în sistem penitenciar din ţara noastră.
Nu trebuie uitat că acest cuvânt, penitenciar, se referă la
penitenţă, la pocăinţă pentru faptele rele săvârşite şi astfel
penitenciarul este înţeles drept loc de salvare, de schimbare a modului
de a gândi, a vieţui şi de a făptui, şi nu se referă la pedeapsa în
sine.
Ioan Buşagă
Comentarii
Trimiteți un comentariu