luni, 9 mai 2011

Un test-poveste care te ajută să-ţi cunoşti mai bine sufletul




 
Dacă îţi plac testele psihologice, te invit să încerci unul inedit. Este simplu, iar rezultatul rămâne secret şi-l interpretezi chiar tu. Citeşte cu atenţie o poveste medievală şi răspunde la întrebarea din final. Răspunsul trebuie să fie spontan.



Cele 7 păcate capitale
Autor: Pr. Gh. Calciu-Dumitreasa

(…) Voi începe cu o poveste medievală, o poveste de dragoste naivă şi care a trebuit să moară din cauza convenţiei sociale a vremii.

În Evul Mediu, doi nobili îşi aveau domeniile alăturate, dar drumurile lor nu se întâlneau niciodată, pentru că o vrăjmăşie de secole despărţea cele două familii. Cauza acestei duşmănii era obscură, detaliile se pierduseră cu trecerea vecurilor, dar ura rămăsese şi se transmitea din generaţie în generaţie, ca un catehism satanic: duşmanii unuia erau socotiţi prietenii celorlalţi şi invers; fiii, nepoţii şi strănepoţii se urau cu o ură mereu împrospătată.

Dar aşa cum se întâmplă adesea, lanţul urii trebuia să se rupă odată printr-o verigă a iubirii: fiul unuia dintre nobili s-a îndrăgostit de fiica nobilului duşman şi aceasta de el. Aveau întâlniri secrete şi-şi făceau jurăminte de credinţă veşnică pe care, cu puritatea tinereţii, le socoteau valabile, mai tari decât vrăjmăşia şi decât moartea. Din nefericire, tatăl fetei a aflat despre această iubire şi a tăiat scurt tinerilor orice posibilitate de a se mai întâlni. Pentru a pune capăt oricărei speranţe de continuare, a hotărât ca fiica lui să se mărite cu un alt tânăr nobil şi frumos. Pe vremea aceea, autoritatea părintească era absolută şi fata s-a supus voinţei tatălui său, dar neliniştea a început s-o chinuie tot mai mult, pentru că nu se putuse întâlni cu iubitul ei ca să-i poată explica ce se întâmplase. Ceea ce o tulbura cel mai mult era faptul că iubitul ei făcuse o făgăduinţă: dacă ea se va căsători cu altul, în ziua cununiei, el se va sinucide. Ea ştia că el îşi va ţine cuvântul.

În acest timp, pregătirile de nuntă se apropiau de sfârşit şi fata încă nu găsise o soluţie prin care să împiedice eventuala nenorocire. Toată lumea se pregătea pentru nuntă. Nobilii şi, în special, doamnele, se dădeau de ceasul morţii pentru a fi invitate la nunta aceasta. Tatăl miresei obţinuse o favoare neaşteptată din partea regelui: acesta acceptase să-i împrumute, pentru eveniment, pe bucătarul palatului, celebru în toată ţara, mai ales pentru un fel special de mâncare, cu o reţetă secretă, un fel care era pregătit în taină, de care bucătarul era foarte mândru şi care trebuia servit numai în ziua banchetului, altfel îşi pierdea gustul.

A sosit şi dimineaţa nunţii şi fata încă nu era hotărâtă ce să facă. O necunoscută din mulţimea invitaţilor care se pregăteau de nuntă i-a şoptit că iubitul îi trimitea prin ea mesajul morţii sale. Îmbrăcată în rochia de mireasă, fata şi-a implorat tatăl s-o lase să meargă la tânăr spre a-l convinge să nu se sinucidă. Pentru severitatea tatălui, ceea ce auzea de la fiica lui era aproape o lovitură fatală: fiica lui să se ducă la fiul duşmanului său de moarte chiar în ziua nunţii! Fata plângea şi-i spunea că moartea iubitului va apăsa pe viaţa ei până la sfârşit. După atâtea lacrimi, spre surprinderea lui însuşi, tatăl a acceptat. Dar i-a spus că va trebui să meargă pe la fiecare invitat să îi ceară îngăduinţa. Mai întâi la mire, apoi la nuntaşi, la bucătar, fiindcă altfel, el va cădea în dizgraţia regelui.

Rănit în mândria lui de nobil, tatăl s-a închis în biroul său, până la întoarcerea miresei.
Deşi gelozia i-a întunecat la început mintea, mirele şi-a dat acordul, având promisiunea fetei că se va întoarce pentru ceremonie. Apoi, bucătarul regelui a acceptat şi el, deşi părea că i se surpă toate pregătirile ce le făcuse până atunci.

Invitaţii, crema nobilimii, au aflat şi ei că toată bârfa lor despre perechea de miri ascundea o mare tragedie. Deşi îşi pierduseră ziua degeaba, toţi mesenii au îngăduit fetei să se ducă la fostul ei iubit.
Fata a luat o trăsură care a dus-o până într-un loc de unde trebuia să meargă pe jos, traversând o pădure şi un râu adânc, pe un drum secret pe domeniul nobilului tată al fostului său iubit.

Pe când traversa pădurea, fata a fost oprită de un hoţ. Ea i-a spus dintr-o răsuflare povestea ei, rugându-l cu lacrimi s-o lase să plece. Toate podoabele îi trebuiau pentru nuntă.

Poate că un înger al Domnului o însoţea pe tânără, căci hoţul s-a înduioşat şi a lăsat-o să plece fără să o jefuiască. Fata a ajuns la râu. Acolo era un păcătos care primise canon de la duhovnicul său să treacă râul cu barca toată ziua şi jumătate din noapte, dintr-o parte în alta, fie că avea, fie că nu avea călători. Era foarte leneş şi pentru asta îl pedepsise în felul acesta duhovnicul lui. Îi acordase o singură zi de odihnă: duminica. Dacă însă călca ziua de duminică, săptămâna următoare nu mai avea dreptul deloc la odihna scurta de trei ceasuri pe noapte. De aceea, nici nu a voit să audă rugămintea fetei ca s-o treacă dincolo. În cele din urmă, s-a înduioşat şi a trecut-o, călcând duminica.

Fata a traversat grădina castelului şi a intrat în apartamentul tânărului.Toate i se păreau cunoscute. A ajuns în camera lui şi l-a găsit palid, în faţa oglinzii, ţinând în mână sabia cu care trebuia să se străpungă. Aştepta numai ca oamenii săi să-l anunţe că mireasa a intrat în biserică, pentru a desăvârşi actul propriei sale morţi. În clipa aceea a văzut, prin oglindă, pe iubita lui albă la faţă şi plânsă, stând ca o stană de piatră. S-a întors spre ea cuprins de un val uriaş de dragoste. O vedea aievea şi nu-i venea să creadă. A cuprins-o năvalnic în braţe şoptindu-i că, de acum, nimic nu-i va mai putea despărţi, că vor rămâne veşnic împreună. Fata însă a căutat să-l domolească şi i-a spus cu lacrimi ce s-a întâmplat şi prin câte a trecut până a ajuns la el şi de ce a venit.
Tânărul a acceptat, într-un final, s-o lase să se întoarcă la mirele ei.

Istorioara aceasta nu are ca scop să vă spună o poveste de dragoste, de aceea nu ne interesează ce s-a mai petrecut cu mireasă, cu mirele şi cu iubitul.

Istorioara aceasta nu se termina aici, pentru că scopul ei este o investigaţie psihologică abisală. Adâncurile pe care nu vi le cunoaşteţi sunt solicitate de această povestire simplă şi naivă.

Vă cer ca, în primele trei minute după ce aţi terminat de citit, să vă răspundeţi fiecare, pentru el însuşi, care dintre personajele povestirii a sacrificat cel mai mult pentru mireasă?


Tatăl fetei? Mirele? Bucătarul? Mesenii? Hoţul? Leneşul? Iubitul?





Ştiu că fiecare va răspunde în felul său, unii spontan, alţii după o scrupuloasă cântărire, iar alţii au mers pe alături de problemă.


Persoanele au judecat îndelung, au ajuns la concluzia că toţi au făcut un sacrificiu, în mod egal, pentru mireasă. Realitatea este că în noi sunt toate cele şapte păcate capitale, unele practicate mai într-o măsură mai mare, altele în mai mică măsură, altele înnabuşite.

Dar nu toate sălăşluiesc în noi în aceeaşi măsură ca în diavol.

Este o greşeală să nu răspunzi spontan, pentru că numai atunci ai şti ce păcat este mai puternic în tine.
În ceea ce priveşte persoanele care au spus că fata a făcut cel mai mult, au săvârşit o greşeală imensă.

Întrebarea era clară: cine a sacrificat cel mai mult pentru mireasă. După cum vedeţi, mireasa nu are nici o consistenţă, ea este pură, dincolo de posibilitatea umană. Rolul ei a fost, de fapt, rolul îngerului.

Cei care au dat acest răspuns ascund un foarte mare păcat. Demonul diversiunii v-a deturnat de la întrebare şi de la răspuns. El v-a inculcat ideea că sunteţi desăvârşiţi, că sunteţi asemenea miresei, puri. El v-a târât în cea mai mare minciună, ca nici măcar să nu vă descoperiţi o urmă de păcat. Pot spune că aţi fost victimele directe ale lui lucifer: el v-a îndemnat să evitaţi răspunsul.

Nădăjduiesc însă că aţi fost victime accidentale ale unei înşelări de o clipă din partea demonului.


Notă: Păcatele capitale sunt: trufia, iubirea de argint, desfrânarea, pizma, lăcomia, mânia şi lenea. Încercaţi să caracterizaţi personajele prin această prismă.


CLASIFICAREA CANONICĂ A PĂCATELOR
CE ESTE PĂCATUL? Păcatul este călcarea poruncii lui Dumnezeu cu ştiinţă şi cu voie liberă.
FELURILE PĂCATELOR. Păcatele sunt de trei feluri: Păcate capitale, Păcate strigătoare la cer şi Păcate împotriva Duhului Sfânt.
PĂCATELE CAPITALE sunt: TRUFIA, IUBIREA DE ARGINT, DESFRÂNAREA, PIZMA, LĂCOMIA, MÂNIA şi LENEA.
PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT sunt păcatele împotriva CREDINŢEI, NĂDEJDII şi IUBIRII. Aceste virtuţi creştine sunt lucrări ale Duhului Sfânt în om. De aceea păcatele împotriva lor se numesc PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT.
Păcate împotriva CREDINŢEI sunt: NECREDINŢA (ATEISMUL) şi CREDINŢA GREŞITĂ (EREZIA ŞI IDOLATRIA).
Păcate împotriva NĂDEJDII sunt: DEZNĂDEJDEA CĂ DUMNEZEU TE IARTĂ ŞI TE AJUTĂ ŞI NĂDEJDEA GREŞITĂ CĂ DUMNEZEU IARTĂ ORICUM, ŞI FĂRĂ SĂ PĂRĂSEŞTI PĂCATUL.
Păcate împotriva IUBIRII sunt: URA ŞI PIZMA împotriva aproapelui pentru sporul lui în fapte bune.
PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER sunt: UCIDEREA, AVORTUL; SODOMIA (DESFRÂUL ÎMPOTRIVA FIRII); ASUPRIREA VĂDUVELOR, ORFANILOR ŞI SĂRACILOR; OPRIREA PLĂŢII LUCRĂTORILOR; BATJOCORIREA PĂRINŢILOR.
Aceste păcate cer pedeapsa încă din lumea aceasta. Ele tind să nimicească viaţa, firea omului.
Păcatele, după gravitate, se pot împărţi în două :
1. Păcate de moarte, pedepsite în Legea Veche prin moarte.
2. Păcate uşoare, ce se iartă fără canon. Prin ele nu pierdem legătura de har cu Dumnezeu.
Există şi păcat prin complicitate. COMPLICITATEA LA PĂCATUL ALTUIA este când ai influenţat pe cineva să păcătuiască prin exemplul tău, prin cuvinte sau ai fost de acord cu el sau ai putut să-l opreşti şi nu l-ai oprit. Despre aceasta e scris: “Cine ştie să facă binele şi nu-l face, păcat are” (Iacob 4, 17).
Iisus spune: “Cine va sminti pe vreunul dintre aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să-şi lege de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în adâncul mării. Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 6-7).
(Din Ghid de spovedanie)

5 comentarii:

  1. Bună Lori!!!
    Mi-a plăcut mult povestea, la fel şi explicaţiile date! Mai multe teme de acest gen, mai lasă politica ;))
    SUCCESE!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. salut! frumoasa povestire...trista dar adevarata...

    RăspundețiȘtergere
  3. ELEANORA: a verdade é mesmo essa, cada um interpreta à sua maneira! Mas é já importante pôr as pessoas a pensar...
    BEIJO DE LUSIBERO-PORTUGAL

    RăspundețiȘtergere
  4. Infelizmente este tipo de situação ainda existe no mundo atual .Uma história triste como essa sempre termina mal ,mas a sociedade com suas regras é a responsável por este final triste.
    Abraços

    RăspundețiȘtergere