Înălţarea Domnului. Naşterea şi Înălţarea leagă creaţia de Creator


Înălţarea Domnului. Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului

Joi, 24 mai 2012, bisericile ortodoxe din întreaga lume sărbătoresc Înălţarea Domnului, una dintre cele 12 mari sărbători împărăteşti.

Înălţarea Domnului este marcată în fiecare an la 40 de zile de la Învierea Domnului (Paşti).
În această zi, creştinii se salută spunându-şi “Hristos S-a Înălţat!” şi răspunzând “Adevărat S-a Înălţat!”.
În Republica Moldova, oamenii se salută astfel timp de 10 zile, până la Pogorârea Sfântului Duh.
La 50 de zile dupa Învierea Domnului şi la 10 zile după Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh.

Înălţarea Domnului (Ispasul) marchează încheierea sărbătorilor pascale.
Ne amintim în această zi de încheierea activităţii pământeşti a Mântuitorului, de momentul în care, în prezenţa apostolilor Săi, Iisus Hristos s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor (Eleon).


Domnul s-a înălţat la ceruri ţinând mâinile întinse peste apostoli ca o ultimă binecuvântare, iar un nor ce a venit l-a ascuns de ochii lor.
El le-a spus apostolilor: “Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”. (Matei 28,20)
Dumnezeu-Cuvântul a părăsit pământul în slavă, aşa cum se va întoarce, spun sfinţii părinţi.
Naşterea şi Înălţarea sunt cele două punţi care leagă creaţia de Creator, pământul cu cerul și împacă pe credincios cu Dumnezeu.

Potrivit Bisericii Ortodoxe, cele două evenimente alcătuiesc axa creştinismului, calea de lumină pe care trebuie să o urmăm şi prin care să mărturisim pe Hristos, ca Domnul şi Stăpânul lumii.

Ziua Eroilor Români, sărbătoare naţională 

Pentru români, cea de-a 40-a zi de la Paşti mai are o semnificaţie: este ziua în care sunt onoraţi Eroii şi Martirii Neamului.
 
În această zi, bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din România şi din străinătate, inclusiv cele din Republica Moldova subordonate canonic Patriarhiei de la București, îi vor pomeni pe eroii români din toate timpurile.

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române precizează că la sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului “sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului roman”.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.
Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a 40-cea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, drept Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român.

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

 

Comentarii