vineri, 14 august 2009

Zilele de dinaintea Adormirii şi ridicării la cer



(Pe stil vechi, după calendarul iulian, Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită la 28 august. În multe localităţi din Republica Moldova este zi de Hram.)

Dumitru Manolache

Adormirea Maicii Domnului, prăznuită pe 15 august, sărbătoare legală începând de anul acesta, este ultimul mare praznic al anului bisericesc. Din nefericire, cunoaştem foarte puţine lucruri despre Adormirea Maicii Domnului, din cauză că Sfânta Scriptură nu oferă detalii despre acest eveniment. Două apocrife însă (una în limba greacă, atribuită Sfântului Ioan Evanghelistul, şi una în limba latină, intitulată “Transitus Mariae”, ambele din primele secole creştine) şi scrierea Sfântului Maxim Mărturisitorul (+622) aduc informaţii despre Adormirea Maicii Domnului. Noi vom face referire la scrierea Sfântului Maxim, cu ajutorul părintelui diacon Dumitru-Ionuţ Popescu.



Se poate afirma cu siguranţă că, după Înălţarea la Cer a Mântuitorului şi Pogorârea Duhului Sfânt, Maica Domnului a rămas în grija Sfântului Apostol Ioan şi a locuit cu acesta o bucată de timp la Ierusalim, într-o casă din Sion, cumpărată pe banii rezultaţi din vânzarea părţii moştenite din averea din Galileea a părinţilor Evanghelistului Ioan, după moartea tatălui acestuia, Zevedei. În această casă, S-a arătat Domnul după Înviere, “intrând pe uşile încuiate”, şi tot aici, după opt zile, Toma vedea rana din coasta Mântuitorului Înviat şi urmele piroanelor din palme. Şi tot în această casă se adunau apostolii după Înălţare şi săvârşeau cele sfinte. Până prin deceniul patru al primului secol creştin, apostolii au rămas în jurul Ierusalimului, fiind apoi obligaţi să plece din cauza persecuţiilor regelui Irod Agripa (41-45 d.Hr.).

Petrecerea Maicii Domnului de la Înălţarea Fiului la Adormire
Conform scrierii Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfânta Fecioară Maria îşi petrecea majoritatea timpului în rugăciune şi meditaţie în Grădina Ghetsimani, unde Fiul său se rugase Tatălui cu lacrimi de sânge, grădina aflată la poalele Muntelui Eleonului, moştenită de Sfântul Apostol Ioan de la tatăl său Zevedei. Aici se ruga Maica Domnului să se arate feţei Fiului ei, cum spune sinaxarul acestui praznic. Şi, cu trei zile înainte de Adormire, i s-a descoperit Arhanghelul Gavriil, binevestitorul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, care i-a adus vestea mutării Maicii Domnului întru Slava Preaiubitului său Fiu. Imediat Maica Domnului a urcat în Muntele Măslinilor pentru a mulţumi lui Dumnezeu că S-a îndurat de ea. Până la momentul adormirii, Sfânta Maică şi-a împărţit bunurile celor săraci şi şi-a luat rămas bun de la cei apropiaţi.

Venirea apostolilor, înmormântarea, Toma şi chipul Maicii
În toiul pregătirii pentru înmormântare, de care se îngrijea Apostolul Ioan, au sosit, pe un nor strălucitor, din cele patru zări ale pământului, toţi apostolii, mai puţin Toma. Însuşi Fiul Domnului S-a pogorât în Sion pentru a primi în mâinile Sale sufletul Sfintei Fecioare Maria, mama Sa.
În timp ce trupul sfânt era purtat spre mormântul din grădina Getsimani, un necredincios a încercat să răstoarne sicriul. În clipa aceea, când s-a atins de sicriu, amândouă mâinile i-au fost retezate. Dar, cuprins de durere, i-a cerut iertare Maicii Domnului. Aşa se face că Apostolul Petru i-a aşezat mâinile la loc şi l-a vindecat pe cel ce astfel devenea credincios. Trupul Preasfintei Fecioare a fost aşezat şi pecetluit în mormant, în apropierea locului în care erau înmormântaţi părintii săi, Ioachim şi Ana.
După trei zile, soseşte şi Toma căruia, primind acordul celorlalţi apostoli, i se deschide mormântul pentru a o vedea şi el pe Maica Domnului, dar constată că trupul acesteia nu se mai afla acolo. Episodul descris este dovada de netăgăduit a strămutării şi înălţării trupului sfânt la cer de către Mântuitorul, Care nu putea lăsa să se dea stricăciunii trupul Maicii care L-a purtat în pântece.
Despre ridicarea la cer cu trupul, Sfinţii părinţi vorbesc la început cu destule rezerve, subliniind caracterul tainic al acestui moment. Cu timpul, însă, s-a afirmat tot mai puternic ideea, dar ceea ce s-a întâmplat exact cu trupul Maicii Domnului rămâne o taină în iconomia mântuirii. Acest mare praznic creştin a avut la început un caracter local, fiind generalizat abia din secolul al V-lea, în vremea împăratului Mauriciu (582-602).
Nu putem încheia acest material fără să reproducem, conform Sinaxarului, descrierea Maicii Domnului. Aceasta avea părul galben, ochii ascutiţi la vedere, iar luminile lor, asemenea măslinei. Sprâncenele îi erau negre şi plecate, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, faţa nici rotundă, nici scurtă, ci puţin lungăreaţă. Mâinile şi degetele erau lungi. Maica Domnului era smerită şi purta haine modeste, precum arată şi sfântul acoperământ al preasfântului ei cap.
Evenimentele acestui prasnic sunt redate, cu semnificaţia lor teologică, şi în icoana Adormirii Maicii Domnului.

Sfânta Mahramă a Domnului
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 16 august Sfânta Mahramă a Domnului. Conform Tradiţiei, această pânză a fost dată de Iisus Hristos regelui Abgar al Edesei, pentru a fi vindecat de lepră. Pe mahramă a rămas imprimat chipul Mântuitorului care, de-a lungul timpului, a constituit model pentru iconografi.
O altă variantă a Tradiţiei spune că chipul Mântuitorului de pe Sfânta Mahramă ar fi fost imprimat pe o cărămidă. Existenţa acestei pânze nu are nici o atestare evanghelică sau apostolică. Informaţia însă a fost inserată de către Eusebiu din Cezareea în lucrarea sa “Istoria bisericească”, după o traducere siriacă, în care este prezentată corespondenţa dintre regele Abgar şi Iisus.
Tot duminică, 16 august, românii îi prăznuiesc şi pe sfinţii Brâncoveni.

Sursa: Gardianul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu