Eleonora Lisnic în versuri şi proză

“Lumina de la Betleem ne cheamă să aducem semne de speranţă unde aceasta a slăbit” - din pastorala de Crăciun, 2011, a PF Patriarh Daniel

2011-12-23T13:46:00.000+02:00

Naşterea Domnului, bucuria copiilor şi a părinţilor – Pastorala de Crăciun, 2011, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

"Iubirea lui Dumnezeu atotputernică şi smerită arătată la Naşterea Pruncului Iisus în Betleem, când Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu devine Fiul Omului, ne descoperă taina mântuirii neamului omenesc ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea.
Aflaţi mai multe »

Crăciunul - „Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

2011-12-23T13:20:00.000+02:00

La 25 decembrie, întreaga lume creştină (cu excepţia unor biserici ortodoxe care se conduc de calendarul de stil vechi, iulian) sărbătoreşte Crăciunul – Naşterea Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos.
Pe stil vechi, inclusiv în Biserica Ortodoxă Rusă, Crăciunul este sărbătorit la 7 ianuarie, cu 13 zile mai târziu.
Aflaţi mai multe »

Semnificaţia darurilor aduse de magi Pruncului Iisus. Steaua de la Betleem. Colind

2011-12-22T00:05:00.001+02:00

Fenomenul Stelei de la Betleem care i-a călăuzit pe cei trei magi (regi) spre locul naşterii lui Iisus Hristos îi fascinează pe oameni de peste două mii de ani.
A fost un fenomen astronomic? Savanţii şi istoricii n-au putut identifica evenimentul.
A fost un miracol? Cum să le demonstrezi că aceasta a fost celor care au nevoie de dovezi materiale?

Magii

Bărbaţii călăuziţi de Stea sunt menţionaţi doar în Evanghelia după Matei. Apostolul nu precizează, însă, nici numele, nici numărul lor, nici faptul că erau regi, ci doar că veneau din Răsărit. Că erau trei, s-a dedus din numărul darurilor – aur, smirnă şi tămâie.

Aflaţi mai multe »

Sfânta Filofteia - 7 decembrie

2011-12-07T19:02:00.000+02:00

Sfânta Filofteia, copiliţa de 12 ani, sărbătorită la 7 decembrie

Mii de credincioşi au participat, în seara zilei de 6 decembrie, la o procesiune religioasă desfăşurată la Curtea de Argeş, apoi au stat la rând pentru a se ruga la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi Sfintei Muceniţe Filofteia, relatează Agerpres.

Raclele cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi Sfintei Muceniţe Filoteia au fost depuse în faţa Catedralei Arhiepiscopale, unde credincioşii s-au putut închina la ele. Este pentru prima dată când moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost aduse la Curtea de Argeş.
Aflaţi mai multe »

Deochiul: ce este şi cum să devii imun

2011-12-07T11:25:00.001+02:00

Cu toţii suntem expuşi în mod constant unor atacuri psihice, la fel cum ne aflăm în contact permanent cu bacteriile din mediul înconjurător. Cei cu imunitate psihologică şi psihică n-ar trebui să-şi facă griji, pentru că le pot face faţă cu uşurinţă. Probleme pot avea persoanele slăbite fizic şi spiritual, măcinate de complexe.

Nu e nevoie de niciun fel de magie neagră şi ritualuri pentru ca cineva să fie deocheat. Gândul este energie. Deochiul, în esenţă, este un gând negativ aruncat în tine ca o săgeată de o altă persoană. Când coincide cu propriile tale temeri, nelinişti şi complexe, acel gând rău provoacă un val de rezonanţă psiho-energetică în întreaga ta fiinţă.

Continuarea articolului pe Elldor.Info: Deochiul: Când eşti o ţintă uşoară şi cum să devii imun

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, Făcătorul de Minuni - 6/19 decembrie

2011-12-06T06:00:00.001+02:00

“Chipul blând şi plin de bunătate al acestui Sfânt Părinte al Bisericii străluceşte în toată lumea prin râvna în păstrarea dreptei credinţe şi prin faptele sale de milostenie. Mii şi mii de oameni din toate seminţiile pământului îi poartă numele şi creştinii de pretutindeni îl cheamă în rugăciune”, citim în “Viaţa şi acatistul Sfântului Mare Ierarh Nicolae” (Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi – 1993).

Sfântul Nicolae este sărbătorit la 6 decembrie în majoritatea ţărilor creştine, inclusiv în România, conform calendarului bisericesc de stil nou, gregorian.

Aflaţi mai multe »

“I'm Hamlet. I did not give a damn about the crown!” "Я Гамлет, я насилье презирал, Я наплевал на датскую корону"

2011-12-04T23:10:00.003+02:00

„Я Гамлет, я насилье презирал,

Я наплевал на датскую корону,-

Но в их глазах - за трон я глотку рвал

И убивал соперника по трону.”

“I'm Hamlet, I despised injustice and abuse!

I did not give a damn about the crown!

But in their eyes, I hungered fame and I'm accused

Of sending rivals to the throne into the ground.”

(Vladimir Vysotsky/Andrey Kneller)

Aflaţi mai multe »

Capela "Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni" pe Internet

2011-12-04T22:12:00.001+02:00

Capelă pe Internet. Programatorii ruşi: „Dumnezeu te aude oriunde ai fi”

Pe Runet (internetul rusesc) există mai multe capele virtuale. Prima, cu Hramul Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni, a fost creată cu vreo trei ani în urmă.

Realizarea programatorilor ruşi are numeroşi admiratori. Totuşi, unele persoane nu agreează iniţiativa, reproşând că internauţii ar trebui să meargă la o biserică adevărată.

Autorii proiectului au următorul răspuns: „Proiectul este destinat oamenilor care n-au posibilitatea să meargă la biserică. Cu siguranţă, acest proiect nu poate înlocui experienţa spirituală pe care ne-o oferă o biserică adevărată, dar, într-o anumită măsură, îi poate ajuta pe oameni. Fiecare din noi îşi are propria cale către Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni şi nu contează unde te afli atunci când te rogi.”.

În capelele virtuale, internauţii au posibilitatea să aprindă lumânări virtuale şi să-şi aleagă textul unei rugăciuni. Unii nu reuşesc să fixeze lumânarea în sfeşnic din prima încercare, alteori nu există niciun loc liber – situaţii din viaţa reală.

Din pagina de start a proiectului, colţul din stânga-sus, poate fi aleasă o capelă.
Aşteptăm să ne spuneţi cum vi s-a părut experienţa şi ce părere aveţi despre acest proiect.

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Despre îngeri - dacă nu cunoşti prea multe despre ei, află acum

2011-12-04T05:30:00.003+02:00

Îngerii – ocrotitorii, povăţuitorii, prietenii şi fraţii noştri

Părintele Sofian Boghiu povestea cum într-o situaţie foarte grea “a strigat” în gând către Îngerul lui Păzitor şi ajutorul i-a venit imediat. Să cerem ajutorul îngerilor, pentru că este un dar minunat pe care ni-l oferă Dumnezeu în această viaţă. Şi să facem tot posibilul ca şi îngerilor să le fie interesant şi plăcut în preajma noastră. Că dacă omul nu face nimic frumos şi interesant şi trăieşte ca un roboţel, se plictisesc şi îngerii.

Îngerul Păzitor ne stă mereu în preajmă, are rol de ocrotitor al nostru, are o putere enormă, dar putem avea şi sprijinul altor îngeri. Când mergem la lecţii, la serviciu sau oriunde în altă parte, este bine să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înconjoare cu îngerii Lui, să ne ocrotească şi să ne dea ajutor şi sfat prin ei. Încercaţi şi veţi vedea cum pe toate le faceţi mai uşor şi mai bine, iar negativitatea emanată de alţii nu vă mai atinge.

Aflaţi mai multe »

Casa (palatul, foişorul) de cristal - Vladimir Vîsoţki, Yves Desrosiers

2011-12-03T00:32:00.000+02:00

Aflaţi mai multe »

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8/21 noiembrie)

2011-11-21T23:02:00.001+02:00

Creştinii ortodocşi din Republica Moldova care se conduc de calendarul bisericesc de stil vechi (iulian, al Bisericii Ruse) sărbătoresc luni, 21 noiembrie, Soborul Arhanghelilor Mihail şi Gavriil şi al tuturor celor fără de trup şi cereşti Puteri.

În numeroase localităţi este zi de Hram.

Pe stil nou, conform calendarului gregorian (de care se conduce şi Biserica Română), creştinii ortodocşi şi catolici au sărbătorit Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil la 8 noiembrie.

“Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a fost prăznuită de Biserică începând cu secolul al V-lea”, scrie preotul Ciprian Apetrei într-un articol publicat în “Ziarul Lumina”.

Este şi o sărbătoare dedicată Îngerului Păzitor.

Tradus din greacă, “anghelos” înseamnă vestitor, iar “arhanghel” – mai mare peste îngeri.

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt îngerii care apar cel mai des în textele Sfintei Scripturi.

Aflaţi mai multe »

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie/4 decembrie)

2011-11-21T23:00:00.000+02:00

“Intrarea Maicii Domnului în Biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine”

La 21 noiembrie, întreaga lume creştină care se conduce de calendarul bisericesc gregorian, inclusiv Biserica Ortodoxă Română, sărbătoreşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Pe stilul vechi, de care se conduc majoritatea creştinilor ortodocşi din Republica Moldova, sărbătoarea va fi marcată la 4 decembrie.

Numită şi Aducerea Maicii Domnului la Templu, această sărbătoare, care a luat naştere în secolul al VI-lea, este unul din praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe.

Aflaţi mai multe »

Omul ipocrit - cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău

2011-08-20T23:52:00.003+03:00

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor. Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi - zdup! - a prins pasărea.

- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!

Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:

- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!

Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om?

Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte.

Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumina, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.

"Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul."

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Pe Tine Te lăudăm

2011-08-06T17:10:00.004+03:00

Aflaţi mai multe »

Prietenii: au acelaşi ideal, gândesc şi acţionează împreună

2011-07-11T00:55:00.003+03:00

Iară şi iară, despre prietenia adevărată

"Însoţeşte-te cu cel de-o asemenea taină cu tine." (Sfântul Isaac Sirul)

Prietenia înseamnă încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi desfiinţată de nimeni şi de nimic. Este limpede că nu trebuie teoretizată; ea se trăieşte, şi-atât.

Totuşi, din experienţa altora sau din experienţa personală, putem înţelege punctele de rezistenţă şi psihologia relaţiei de prietenie. Platon, Aristotel, Cicero, Fericitul Augustin, Părinţii Capadocieni, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Cassian, Aelred de Rievaux - sunt numai câţiva dintre cei care au reflectat asupra temei prieteniei.

Vorbind discipolilor săi despre prietenie, Aristotel descria trei categorii de oameni care caută prietenia. Cei mai mulţi aleg un prieten doar pentru plăcerea trupească. Alţii urmăresc un oarecare interes material.
Aflaţi mai multe »

Unicorni

2011-06-01T01:43:00.004+03:00

Aflaţi mai multe »

Vampirii energetici: cum îi recunoști și cum te aperi de ei

2011-05-25T13:39:00.009+03:00

În mediul natural în care trăim, unii oameni ne tensionează sau, dimpotrivă, ne fac să ne simţim bine. Alţii pur şi simplu sug viaţa din noi. Aceştia din urmă au fost numiţi de medicii psihiatri “vampiri energetici” şi sunt acei oameni-lipitori negativi care iţi sug forţa vitală şi te epuizează.
Aflaţi mai multe »

Un test-poveste care te ajută să-ţi cunoşti mai bine sufletul

2011-05-09T22:07:00.005+03:00

Dacă îţi plac testele psihologice, te invit să încerci unul inedit. Este simplu, iar rezultatul rămâne secret şi-l interpretezi chiar tu. Citeşte cu atenţie o poveste medievală şi răspunde la întrebarea din final. Răspunsul trebuie să fie spontan.

Aflaţi mai multe »

Calea de mijloc, înţelepciunea şi firea

2011-05-06T22:10:00.002+03:00

Am citit una-alta, am ascultat opinii şi argumente, am încercat să înţeleg faptele unor persoane, motivele care le-ar determina să acţioneze aşa cum obişnuiesc s-o facă şi la sfârşitul zilei mi-au venit în gând următoarele:

„Mintea se înşală şi adevărul se fură din prea multă dragoste şi prea multă ură.” –

Sfântul Grigorie Teologul

Acvila non capit muscas.

Şi dacă zboară după muşte, nu are cum să fie vultur.

Eleonora Lisnic: Mai simplu nu poate fi

2011-05-06T20:00:00.004+03:00

Eu chiar ştiam că ai să vii.
Simţeam cum zi de zi
păşesc spre tine
prin coridorul ăsta de lumină,
prin care, uite,
tu azi ai venit.

Tu mă priveşti şi mă înalţ cu tine.
Văd, te ridici şi tu.
Mai sus de timp.

Trecutul nu mai e.
Nu mai există mâine.
Acum e tot.
Din crini albi în ciorchine
să-i facem semn că dragostea s-a copt.

Vor trece ani – o sută, trei, o mie…
Dar cui îi pasă că vor trece ani?!
Tu vei fi arcul, eu – săgeata aurie
prin poarta visului, mereu în veşnicie.

Arcaşul stă-n Cetatea de Lumină
şi auzim cum cântă pentru noi.

(2005-2006)

Aflaţi mai multe »

Părintele Vlad Mihăilă despre Postul Paștelui și Sărbătoarea Învierii

2011-04-21T16:18:00.000+03:00

Părintele Vlad Mihăilă este preot la Catedrala „Sf. Teodora de la Sihla şi Sf. Mc. Tiron”, din cadrul Mitropoliei Basarabiei, profesor de religie la Liceul „Prometeu” (Chişinău)

Foto: mitropoliabasarabiei.md

- Părinte Vlad, aveţi enoriaşi care aşteaptă cu nerăbdare şi cu bucurie postul?

- Desigur că sunt. Sunt şi poate că nu-i cunoaştem pe toţi care să manifeste acest lucru, să spună „uite, părinte, aştept să înceapă postul...”. Fiindcă în post omul cu credinţă caută să se mai purifice atăt sufleteşte, cât şi trupeşte. Şi îl ajută. Îl ajută.

- Părinte, cum să ne pregătim pentru Taina Spovedaniei?

Aflaţi mai multe »

Liliacul alb (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2011-04-16T21:30:00.007+03:00

Aerul se comprima.
Devenea tot mai dur.
De parcă îşi uitase numele
şi acum el însuşi căuta
puţin aer pentru
a-şi menţine respiraţia.

Şi ea a zis „de ce?”

Palizi obraji se stingeau
în aroma liliacului alb
ce invadase buimac
spaţiul obosit de atâtea treceri.
Toţi i-au cerşit imaginea
cu oglinda ochilor avidă
şi mutilată
de colţul spiralat al drumului
ce mână ore spre clipe.

Elastică respiraţie,
liliacul alb pulsa fragil,
palpita în palmele
zilei de miercuri,
aluneca pe aceeaşi linie dreaptă,
de parcă-şi croia
cea mai irevocabilă cale
spre cineva care-i gândea numele.

Unde violete brăzdau digurile prezenţei nesesizate.
Timpul se dizolva în trecerea
umbrelor terne şi pale.

Nu i-a răspuns nimeni.

(Poezia am scris-o în 1992 şi am inclus-o în placheta de versuri „Nu privi în urmă”, apărută la Editura „Arc”, Chişinău, 2000)

De la "înălţimea" anului 2011: răspunsurile la cele mai importante întrebări le găsim noi înşine.

Aflaţi mai multe »

Fără a privi în urmă (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2011-03-28T20:48:00.001+03:00

Felinarele luminează
urmele paşilor tăi
ce răsună cadenţat
în toamna
care-şi poartă
frunzele
pe toate cărările,
incapabilă de a-şi alege
una singură,
aşa cum faci tu,
când mergi prin noaptea
cu frunziş umed şi lucitor,
decis a ajunge acolo,
unde ai fi
cel mai aşteptat
şi poate singurul
ce n-ai ezitat
să sfidezi toamna,
trecând ferm prin inima nopţii
şi mereu convins
că felinarele-ţi
vor lumina supus
urma.

Psalmul 50, într-o interpretare deosebit de frumoasă

2011-03-07T15:21:00.002+02:00

Astăzi, 7 martie, a început Postul Paştelui. În 2011, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos o vom sărbători la 24 aprilie.

Postul Mare aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice. Acest post mai este numit Paresimi sau Patruzecime - de la latinescul quadragesima = patruzeci.

Numărul 40 are mai multe semnificaţii şi în Vechiul Testament: potopul a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi, evreii au mâncat mană în pustie 40 de ani, Moise a stat 40 de zile pe munte pentru a primi Legea, ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi.

Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

2011-01-07T12:42:00.001+02:00

Autor: pr. Ciprian Apetrei

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi (7/20 ianuarie) pe proorocul care L-a botezat pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arătat pentru prima dată oamenilor.

Misiunea pe care a avut-o Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia şi de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau.

"Mijlocitor al legii" şi "propovăduitor al pocăinţei", "sfeşnic şi înger", Sfântul Ioan Botezătorul este proorocul care închide cartea Vechiului Testament şi o deschide pe cea a Noului Testament.

Cel mai mare om născut din femeie, simbolul martirilor şi al misionarilor, rămâne în tradiţia Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii.
Aflaţi mai multe »

Născuţi dumnezei, dar preferând să moară ca nişte oameni

2010-10-07T20:04:00.015+03:00

Sfinţii părinţi spun că omul este "înger amestecat".

“Voi sunteţi lumina lumii”, le-a spus Iisus Hristos ucenicilor. (Evanghelia dipă Matei 5,14)

“Nu uitaţi că sunteţi Fii ai Luminii, nu ai întunericului”, ne spunea Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist.

Psalmul 81 ne arată că oamenii au fost creaţi ca "dumnezei".

Toţi ne naştem cu potenţialul de a merita aceste titluri.

Psalmul 81

6. Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".
7. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi.
Aflaţi mai multe »

Send your love, Ell te iubeste, Mee loves you, Everytime

2010-10-01T18:51:00.004+03:00

Viaţa, simţită şi povestită de tineri frumoşi şi talentaţi din Republica Moldova.
Voi reveni la această postare.
Aflaţi mai multe »

“Strigă-mă cu numele tău” – versuri de Victoria Tătaru

2010-09-27T22:54:00.005+03:00

Jurnalista Victoria Tătaru, fosta mea colegă de facultate şi de cameră, s-a decis să-şi publice versurile. Puţini ştiau că scrie şi poezii. Mie mi-a arătat nişte versuri o singură dată. Acum, m-am bucurat că ne deschide o uşiţă către această lume a ei.

Felicitări şi mulţumesc, Victoria! Dacă postez versurile pe blog, înseamnă că mi-au plăcut.

Culegerea de versuri “Strigă-mă cu numele tău” a Victoriei Tătaru a apărut la "Editerra Prim", din Chişinău. Cartea este prefaţată de scriitorul Nicolae Dabija şi ilustrată cu grafică de Margareta Chiţcatâi.

Versuri de Victoria Tătaru:

Aflaţi mai multe »

Unii au încheiat Postul Maicii Domnului, alţii abia l-au început. Preotul Ioan Ciuntu: "Sabia taie şi capul plecat"

2010-08-15T12:20:00.004+03:00

Astăzi s-a încheiat postul pentru cei care merg într-un pas cu Biserica Română - la 15 august, ortodocşii care se conduc de calendarul gregorian (stil nou) sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului.

Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul de stil vechi (merg într-un pas cu Biserica Rusă) abia ieri, 14 august, au intrat în post şi vor sărbători Adormirea Maicii Domnului la 28 august.

Taie sabia şi capul plecat...
Aflaţi mai multe »

23 iulie (4 august) – Mutarea moaştelor Sfântului Sfinţitului Mucenic Foca (episcopul) din Sinope la Constantinopol

2010-08-03T21:47:00.006+03:00

Sfântul Sfinţit Mucenic Foca a fost episcop în Sinope (astăzi pe ţărmul turcesc al Mării Negre) şi a murit ca un martir în anul 117, în timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşate de împăratul Traian (98-117). Unele surse spun că a fost lăsat să moară într-o baie încinsă.

Sfântul Foca este sărbătorit la 22 septembrie după calendarul bisericesc gregorian (Biserica Ortodoxă Română) şi cu 13 zile mai târziu, la 5 octombrie, după calendarul bisericesc iulian (Biserica Ortodoxă Rusă).

La 23 iulie (respectiv, 4 august), ortodocşii pomenesc Mutarea moaştelor Sfântului Mucenic Foca din Sinope, cetatea în care s-a născut şi a fost episcop, la Constantinopol (fosta capitală a Imperiului Roman de Răsărit şi a Imperiului Bizantin, Istanbulul de astăzi, numele original: Bizanţ).
Aflaţi mai multe »

Fructul oprit - imaginea lumii care este iubită doar pentru ea însăşi, a vieţii înţeleasă ca scop în sine

2010-07-03T16:26:00.004+03:00

Omul cu nici o credinţă

Doi prieteni discutau odată despre credinţă.

Unul dintre ei zise celuilalt:

- Ce credinţă ai tu, prietene?

Acela a răspuns, zicând:

- Nici una, în privinţa aceasta sunt ca o coală de hârtie albă.

Cel dintâi, care era un om foarte evlavios, îl sfătui astfel:

- Bagă de seamă, prietene, ca nu cumva să scrie diavolul numele pe ea.
Aceste cuvinte au zguduit adânc sufletul prietenului. Din clipa aceea o rază din harul lui Dumnezeu i-a străbătut sufletul şi a început să se ocupe tot mai mult de credinţă până ce ajunse să se roage, aşa, cum mama lui îl învăţase în copilarie.

Preluat de pe CreştinOrtodox.ro

Omul, fiinţă înfometată de Dumnezeu

Autor: Părintele Alexander Schmemann

"Omul este ceea ce mănâncă". Cu această afirmaţie, filosoful materialist german Feuerbach a crezut că a pus capăt tuturor speculaţiilor "idealiste" despre natura umană.

De fapt însă, el exprima, fără să o ştie, cea mai religioasă idee despre om. Pentru că, mult înainte de Feuerbach, aceeaşi definiţie a omului a fost dată de Biblie.

În relatarea biblică despre Creaţie, omul este prezentat mai întâi ca o fiinţă înfometată şi întreaga lume ca hrană a sa. Îndemnului de a se înmulţi şi de a stăpâni pământul, potrivit primului capitol al Facerii, îi urmează porunca lui Dumnezeu dată oamenilor de a mânca din cele ale pământului: "Iată vă dau toată iarba, ce face sămânţă... şi tot pomul ce are rod cu sămânţă într-însul. Acestea vor fi hrana voastră...".

Omul trebuie să mănânce pentru ca să trăiască; el trebuie să primească lumea în trupul său şi să o transforme în propriul sine, în trup şi sânge. El este, într-adevăr, ceea ce mănâncă, şi întreaga lume apare ca o atotcuprinzătoare masă de ospăţ pentru om.

Şi această imagine a ospăţului rămâne în tot cuprinsul Bibliei imaginea centrală a vieţii. Este imaginea vieţii de la crearea ei şi, la fel, imaginea vieţii la sfârşitul şi împlinirea ei: "... ca voi să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în împărăţia Mea".

Dar ce mănâncă şi de ce?

Aceste întrebări par naive şi irelevante nu numai pentru Feuerbach. Ele au părut şi mai irelevante pentru oponenţii lui religioşi. Pentru ei, ca şi pentru el, a mânca constituie o funcţie materială şi singura chestiune importanta era dacă, pe lângă aceasta, omul posedă o "suprastructură" spirituală.

Religia a răspuns: da. Feuerbach a răspuns: nu. Dar ambele răspunsuri au fost date în cadrul aceleiaşi opoziţii fundamentale, a spiritualului faţă de material.

"Spiritual" contra "material", "sacru" contra "profan", "supranatural" contra "natural" - acestea au fost, timp de secole, singurele tipare şi categorii inteligibile ale gândirii şi experienţei religioase. Iar Feuerbach, în pofida materialismului său total, a fost de fapt un moştenitor firesc al "idealismului" şi "spiritualismului" creştin.

Însă, aşa cum am văzut, şi Biblia începe cu omul ca fiinţă înfometată, cu omul care este ceea ce mănâncă. Perspectiva însă este total diferită, pentru că nicăieri în Biblie nu găsim dihotomiile care pentru noi sunt cadrul evident al tuturor abordărilor religiei.

În Biblie, hrana pe care omul o mănâncă, lumea din care trebuie să se împărtăşească pentru a trăi îi este dată de Dumnezeu şi îi este dată ca şi comuniune cu Dumnezeu.

Lumea, ca hrană a omului, nu este ceva "material" şi limitat la funcţii materiale, diferită, deci opusă funcţiilor specific "spirituale" prin care omul este legat de Dumnezeu. Tot ceea ce există este darul lui Dumnezeu pentru om şi totul există pentru a-L face pe Dumnezeu cunoscut omului, pentru a face din viaţa omului comuniune cu Dumnezeu. Este iubirea divină devenită hrană, devenită viaţă pentru om. Dumnezeu binecuvantează tot ceea ce El creează, iar în limbaj biblic aceasta înseamnă că El face din întreaga creaţie semn şi mijloc al prezenţei şi al înţelepciunii, al iubirii şi revelaţiei Sale. "Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul" (Ps. 33, 8).

Omul este o fiinţa înfometată. Dar el este înfometat de Dumnezeu.

Dincolo de toată această foame a vieţii noastre este Dumnezeu. Toată dorinta este, în cele din urmă, o dorire a Lui.

Cu siguranţă, omul nu este singura fiinţă flămândă. Tot ce există trăieşte mâncând. Întreaga creaţie depinde de hrană.

Însă poziţia unică a omului în univers este dată de faptul că el singur binecuvantează pe Dumnezeu pentru hrana şi viaţa pe care le primeşte de la El. El singur răspunde binecuvântării lui Dumnezeu cu propria sa binecuvântare.

Semnificativ pentru viaţa din grădina raiului este faptul că omul dă nume lucrurilor. De îndată ce au fost create animalele, ca să-i ţină tovărăşie lui Adam, Dumnezeu i le aduce pe acestea pentru a vedea cum le va numi: "...aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam".

Dar, în Biblie, un nume este infinit mai mult decât un mijloc prin care să se distingă un lucru de altul. El descoperă esenţa însăşi a unui lucru, sau mai degrabă dezvăluie esenţa acestuia, ca dar al lui Dumnezeu. A numi un lucru înseamnă a arăta înţelesul şi valoarea pe care i le-a dat Dumnezeu, a-l cunoaste ca venind de la Dumnezeu şi a-i cunoaşte locul şi funcţia în cosmosul creat de Dumnezeu.

A numi un lucru înseamnă, cu alte cuvinte, a-L binecuvanta pe Dumnezeu pentru el şi prin el.

Şi, în Biblie, a-L binecuvânta pe Dumnezeu nu este un act "religios" sau "cultic", ci chiar mod de viaţă. Dumnezeu a binecuvântat lumea, l-a binecuvântat pe om, a binecuvântat ziua a şaptea (adică timpul), şi aceasta înseamnă că a umplut tot ce există cu iubirea şi bunătatea Sa, le-a făcut pe toate, adică, bune foarte. Aşa încât singura reacţie naturală ("şi nu supranaturală") a omului, căruia Dumnezeu i-a dat această lume binecuvântată şi sfinţită, este de a-L binecuvanta şi el pe Dumnezeu, de a-i mulţumi, de a vedea lumea aşa cum o vede Dumnezeu şi - în acest act de recunoştinţă şi adorare - de a cunoaşte, a numi şi a stăpâni lumea.

Toate calităţile raţionale, spirituale şi de alt fel ale omului, care-l disting de celelalte creaturi, îşi au centrul şi realizarea finală în această capacitate de a-L binecuvânta pe Dumnezeu , de a înţelege, aşa-zicând, sensul setei şi foamei care constituie viaţa lui. "Homo sapiens", "homo faber"..., dar, mai întâi de toate, "homo adorans".

Prima definiţie a omului, cea de bază, este că el este preotul. El stă în centrul lumii şi o unifică prin actul său de binecuvântare a lui Dumnezeu, primind lumea de la Dumnezeu, oferind-o lui Dumnezeu. Şi umplând lumea cu această Euharistie, el transformă viaţa sa, cea pe care o primeşte de la lume, în viaţă în Dumnezeu, în comuniune cu El.

Lumea a fost creată ca "materie", material al unei euharistii atotcuprinzătoare, şi omul a fost creat ca preot al acestei cosmice slujiri sacramentale. Iar oamenii înţeleg toate acestea, chiar dacă instinctiv, şi nu raţional. Veacuri de secularism au eşuat în strădania de a transforma acţiunea de a mânca în ceva strict utilitarist. Hrana este încă tratată cu veneraţie.

A mânca este încă o ceremonie - ultimul "sacrament natural" al familiei şi prieteniei, al vieţii care este mai mult decât "a manca" şi "a bea". A mânca continuă să fie încă ceva mai mult decât a menţine funcţiile organice. Deşi oamenii poate nu înteleg ce este acest "ceva mai mult", totuşi ei simt nevoia să-l celebreze. Ei sunt infometaţi şi însetaţi de viaţa sacramentală.

Nu este deci întâmplător faptul că relatarea biblică despre cadere se concentrează din nou asupra hranei.

Omul a mâncat din fructul oprit. Fructul acelui pom, indiferent de semnificaţia lui, era diferit de oricare alt fruct din grădina raiului; el nu i-a fost oferit ca dar omului.

Pentru că n-a fost dat, pentru că n-a fost binecuvântat de Dumnezeu, era o hrană a cărei consumare a fost condamnată a fi comuniune doar cu ea însăşi, şi nu cu Dumnezeu. Fructul oprit este imaginea lumii care este iubită doar pentru ea însăşi, iar mâncarea lui este imaginea vieţii înţeleasă ca scop în sine.

A iubi nu este uşor şi omenirea a ales să nu răspundă iubirii lui Dumnezeu. Omul a iubit lumea, dar ca scop în sine, şi nu ca transparenţă spre Dumnezeu. Şi omul a făcut acest lucru într-un mod atât de consecvent, încât acesta a devenit ceva care pluteşte "în aer". Este firesc pentru om să experieze lumea ca opacă, şi nu pătrunsă de prezenţa lui Dumnezeu. Pare firesc a trăi o viaţă care să nu fie mulţumire pentru darul lui Dumnezeu, care este lumea. Pare firesc a nu fi euharistic.

Lumea este o lume căzută pentru că s-a îndepărtat de conştiinţa că Dumnezeu este totul în toate. Acumularea acestei lipse de cinstire faţă de Dumnezeu este păcatul originar care vatămă lumea. Chiar şi religia acestei lumi căzute nu o poate vindeca sau răscumpăra, pentru că a acceptat restrângerea lui Dumnezeu la o zonă numită "sacră" ("spirituală", "supranaturală"), opusă lumii, care este "profană". Ea a acceptat secularismul atotcuprinzător care încearca să sustragă lumea de la Dumnezeu.

Dependenţa firească a omului de lume era menită să fie transformată în mod constant într-o comuniune cu Dumnezeu, în care se află toată viaţa.

Omul era menit să fie preot al unei euharistii, aducând lumea în dar lui Dumnezeu şi prin această dăruire el urma să primească viaţa ca dar.

Dar în lumea căzută omul nu are puterea preoţească de a face acest lucru.

Dependenţa lui de lume devine un circuit închis şi capacitatea lui de a iubi este abătută de la ţinta ei. El încă iubeşte, este încă înfometat. El ştie că este dependent de ceva ce este dincolo de el. Totuşi, dragostea şi dependenţa lui se raportează doar la lumea în sine.

El nu ştie că a respira poate fi comuniune cu Dumnezeu. El nu-şi dă seama că a mânca poate însemna a primi viaţă de la Dumnezeu, mai mult decât în înţelesul ei fizic.

El uită că lumea, aerul ei, mâncarea ei nu pot aduce viaţa prin ele însele, ci doar în măsura în care sunt primite şi acceptate pentru Dumnezeu, în Dumnezeu şi ca purtătoare ale darului divin al vieţii. Luate în sine, ele pot produce doar aparenţa vieţii.

Atunci când vedem lumea ca un scop în sine, totul capătă o valoare în sine şi, prin urmare, pierde orice valoare, pentru că doar în Dumnezeu se găseşte înţelesul (valoarea) a toate şi lumea este plină de sens doar atunci când ea este "sacrament" al prezenţei lui Dumnezeu.

Lucrurile tratate doar ca lucruri în sine se distrug pe ele însele, pentru că doar în Dumnezeu au ele viaţă. Lumea naturii, separată de izvorul vieţii, este o lume muribundă.

Pentru cel care consideră că hrana în sine este izvorul vieţii, mâncarea este comuniune cu această lume muribundă, este comuniune cu moartea. Hrana în sine este moartă, este viaţa care a murit şi de aceea trebuie păstrată în frigidere, ca şi un cadavru. Pentru că "plata păcatului este moartea".

Viaţa pe care omul a ales-o a fost doar o aparenţă a vieţii. Şi Dumnezeu i-a arătat că el însuşi a decis să mănânce pâine într-un fel care pur şi simplu îl va reîntoarce în pământul din care atât el, cât şi pâinea au fost luaţi. "Pentru că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce". Omul a pierdut viaţa euharistică, el a pierdut viaţa vieţii înseşi, puterea de a o transforma în Viaţă. El a încetat să fie preotul lumii şi a devenit sclavul ei.

În relatarea biblică ni se spune că aceasta s-a petrecut în "răcoarea serii", adică noaptea. Şi Adam, atunci când a părăsit grădina raiului, unde viaţa era menită să fie euharistică - o oferire a lumii cu mulţumire lui Dumnezeu, a aruncat întreaga lume în întuneric.

Într-una din frumoasele cântări din imnologia bizantină, Adam este înfăţişat stând în afara raiului şi plângând la porţile lui. Aceasta este imaginea omului însuşi.

Extras din "Pentru viaţa lumii" - Părintele Alexander Schmemann

Părintele Alexander Schmemann (foto) s-a născut în anul 1921 în Tallin, Estonia, într-o familie de emigranţi ruşi. La vârsta de şapte ani, se mută împreună cu familia sa în Paris.
La începutul celui de-al doilea război mondial, a fost admis la Institutul Teologic Sfântul Serghie din Paris, unde a rămas timp de doisprezece ani, mai întâi, ca student, iar apoi, ca lector.
În anul 1946 a fost hirotonit preot de către arhiepiscopul Vladimr Tikhonitsky, al Exarhatului rus din Europa Occidentală, aflat sub jurisdicţia Patriarhatului din Constantinopol.
În 1951, s-a stabilit la New York.

După retragerea părintelui George Florovsky de la conducerea Seminarului Sf. Vladimir, părintele Alexander a preluat, în anul 1962, funcţia de decan al Seminarului, funcţie pe care a deţinut-o timp de douazeci şi unu de ani, până la moartea sa. (în 1983)
Părintele Alexander s-a implicat în administraţia ecclesială a "Mitropoliei" Ortodoxe Ruse din America” încă de la sosirea sa în Statele Unite. Cea mai mare realizare a sa în acest domeniu a fost obţinerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ruse din America, din partea Patriarhiei Moscovei, în anul 1970.
În timpul celor 31 de ani petrecuţi în Statele Unite, părintele Alexander s-a remarcat în trei domenii de activitate: ca profesor şi teolog, ca decan al seminarului şi administrator bisericesc.
Părintele Alexander Shmemann a scris numeroase articole şi cărţi, concentrându-se îndeosebi pe Teologia Liturgică, valoarea rugăciunii şi viata sacramentală a Bisericii.
A publicat peste douăsprezece lucrări, dintre care amintim: "Taine şi Ortodoxie", "Calea istorică a Ortodoxiei", "Introducere în Teologia Liturgică", "Pentru viaţa lumii", "Postul cel Mare", "Din apă şi din duh", "Euharistia - Taina împărăţiei".

Preluat de pe CreştinOrtodox.ro

Despre "calendar vechi" şi "rit vechi"

2010-06-01T18:46:00.002+03:00

“Calendarul vechi” nu trebuie confundat cu “ritul vechi”, care desemnează credinţa ortodoxă a ruşilor lipoveni (“starîi obread” şi “staroverî”, în rusă)

În Republica Moldova există trei grupuri de creştini ortodocşi – din Mitropolia Basarabiei (subordonată Patriarhiei de la Bucureşti), Mitropolia Moldovei (subordonată Patriarhiei de la Moscova), precum şi o mitropolie a creştinilor ortodocşi staroveri (lipoveni, creştini ortodocşi ruşi de rit vechi)).

Oficial, Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei se conduc de calendarul bisericesc de stil vechi (iulian). În cazul Mitropoliei Basarabiei, subordonată canonic Bisericii Ortodoxe Române, adoptarea calendarului iulian i-a fost impusă de către stat la înregistrare. Totuşi, din ambele mitropolii fac parte creştini care merg după calendarul de stil nou (gregorian). Unii făceau acest lucru şi pe vremea URSS, iar alţii au adoptat calendarul Bisericii Ortodoxe Române la începutul anilor 90 ai secolului trecut, odată cu reactivarea Mitropoliei Basarabiei, pentru a fi într-un pas cu românii din dreapta Prutului.
Aflaţi mai multe »

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – stil nou: 31 mai – 29 iunie; stil vechi: 31 mai – 12 iulie

2010-06-01T00:00:00.009+03:00

Calendar ortodox de stil nou pentru iunie 2010, de pe site-ul Bisericii Ortodoxe Române:

(Calendarul ortodox de stil vechi (al Mitropoliei Moldovei şi Bisericii Ruse) îl găsiţi aici: http://days.pravoslavie.ru/ Nu modificaţi setările pe site, lăsaţi punctul la „Нов. ст.”. Cu „Ст. ст.”, veţi afişa „calendarul ortodox românesc”.)

Luni, 31 mai 2010, creştinii ortodocşi din întreaga lume au intrat în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
În Republica Moldova, începem postul toţi odată, dar cei care se conduc de calendarul bisericesc de stil vechi (iulian) vor posti cu 13 zile mai mult.

Pentru creştinii ortodocşi care merg într-un pas cu Patriarhia de la Bucureşti, postul se va încheia la 29 iunie, când Biserica Ortodoxă Română (calendarul gregorian) îi cinsteşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul Patriarhiei de la Moscova vor ţine post până la 12 iulie, când este fixată sărbătoarea în calendarul iulian, de stil vechi (cu 13 zile mai târziu).

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel se stabileşte în funcţie de data Paştilor şi, astfel, începutul şi durata sa diferă de la an la an.
Aflaţi mai multe »

23 mai 2010 - Pogorârea Sfântului Duh (Duminica Mare, Cincizecimea, Rusaliile)

2010-05-22T16:20:00.002+03:00

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc duminică, 23 mai 2010, unul dintre marile praznice împărăteşti - sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului.

Dacă în momentul Botezului Domnului Duhul Sfânt s-a arătat sub forma unui porumbel, la Cincizecime, acesta a apărut ”sub formă de limbi de foc”.
Aflaţi mai multe »

O sugestie pentru cei care ajung pe blog după ce caută pe Google „Sfânta Eleonora”

2010-05-22T16:00:00.003+03:00

În calendarul ortodox nu există o sfântă cu asemenea prenume, dar este un nume de botez acceptat în Biserica Ortodoxă.

Potrivit unui site francez, catolicii au sfântă Eleonora (fostă regină a Angliei), sărbătorită la 25 iunie:
Aflaţi mai multe »

Potopul lui Noe, o realitate istorică dovedită de arheologi

2010-05-15T18:56:00.000+03:00

Dumitru Manolache

Până acum nouă ani, în afară de credincioşi, puţine persoane considerau că relatarea Genezei referitoare la Noe şi Marele Potop ar fi altceva decât o tulburătoare poveste, deşi un număr mare de informaţii confirmau realitatea cataclismului. În anul 2000, au fost aduse probe arheologice zdrobitoare care confirmă existenţa reală a Potopului. Despre acestea şi alte importante dovezi descoperite de-a lungul istoriei referitoare la catastrofalul eveniment universal vom discuta în continuare.

Aflaţi mai multe »

Înălţarea Domnului. Naşterea şi Înălţarea leagă creaţia de Creator

2010-05-12T16:22:00.004+03:00

Joi, 13 mai 2010, întreaga lume creştină sărbătoreşte Înălţarea Domnului.

Sărbătoarea coincide la ortodocşi şi catolici, întrucât în acest an a coincis şi Paştele (4 aprilie 2010).

Pentru români, cea de-a 40-a zi de la Paşti mai are o semnificaţie: este ziua în care îi cinstim pe Eroii şi Martirii Neamului.

Înălţarea Domnului este una dintre cele 12 mari sărbători împărăteşti.

Joi, când ne vom întâlni, ne vom spune “Hristos S-a Înălţat!” şi vom răspunde “Adevărat, S-a Înălţat!”. În Republica Moldova, creştinii se salută astfel timp de 10 zile.

Înălţarea Domnului (Ispasul) marchează încheierea sărbătorilor pascale. Ne amintim în această zi de încheierea activităţii pământeşti a Mântuitorului, de momentul în care, în prezenţa apostolilor Săi, Iisus Hristos s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor (Eleon).

Dumnezeu-Cuvântul a părăsit pământul în slavă, aşa cum se va întoarce.

Citeşte mai mult...

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - 23 aprilie/6 mai

2010-05-05T19:44:00.001+03:00

Foto: Mormântul Sf. Gheorghe, din biserica ce-i poartă numele, localitatea Lida - Lodd (Israel)

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pomenit în calendarul ortodox la 23 aprilie/6 mai, s-a născut în Capadocia, într-o familie creştină. Rămas orfan de tată, s-a mutat cu mama sa în Palestina. În timpul împăratului Diocleţian (284-305), s-a înrolat în armata romană şi s-a făcut în scurtă vreme renumit pentru forţa, priceperea şi vitejia lui în luptă, astfel încât a fost ridicat la rang de ofiţer în armata imperială.

Aflaţi amănunte…

Hristos a Înviat!

2010-04-04T15:19:00.001+03:00

Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:

„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simţim bucuria Învierii în aceste zile şi să o transmitem şi altora din jurul nostru. Să aducem pace şi bucurie tuturor celor din jurul nostru şi mărturia că noi am primit lumina învierii, iubirea lui Hristos, iubirea Preasfintei Treimi spre Slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Hristos a Înviat!”.
Aflaţi mai multe »

Definiţii ale fericirii

2010-03-15T18:58:00.004+02:00

Constituţia doar dă oamenilor dreptul la fericire. Trebuie însă să o găseşti singur. - Benjamin Franklin

Fericirea e în noi, niciodată în jurul nostru. - NecunoscutAflaţi mai multe »

Semnificaţia, influenţa şi efectul culorilor

2010-03-04T19:10:00.011+02:00

Viaţa în şapte culori: CROMOTERAPIA

Compuse din energii vibratorii, culorile au un efect pozitiv
asupra stării de sănătate şi pot deveni remedii eficiente,
alături de tratamentele clasiceAflaţi mai multe »

Botezul Domnului, Boboteaza sau Epifania – 6 (19) ianuarie

2010-01-18T16:42:00.014+02:00

6 ianuarie – Botezul Domnului pentru unii, Ajunul Crăciunului pentru alţii (link articol din 2012)

La Botezul Mântuitorului, Dumnezeu S-a revelat lumii ca Sfânta Treime.

Tatăl a vorbit din ceruri: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”, Fiul era în apă şi se boteza, iar Duhul Sfânt a pogorât asupra Lui în chip de porumbel.

“În Iordan botezându-Te, Tu Doamne, închinarea Treimii s-a aratat, că glasul părintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te şi Duhul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie.”

Boboteaza, sărbătorită la 6 ianuarie (19 ianuarie, pe stil vechi), când se consideră că a avut loc botezul lui Iisus Hristos, încheie, alături de sărbătoarea Sfântului Ioan (7 (20) ianuarie), perioada celebrării naşterii Mântuitorului.

Sărbătoarea marchează Botezul Domnului şi se mai numeşte Epifanie, adică Arătarea lui Dumnezeu şi Mântuitorului în lume.

Aflaţi mai multe »

Pentru meditaţie: din “Cartea înţelepciunii lui Solomon”

2010-01-16T07:07:00.006+02:00

1. Mai bine este să nu ai copii, dar să ai bunătate, căci pomenirea bunătăţii este nemuritoare; şi Dumnezeu o ştie şi oamenii o cunosc.

3. Mulţimea pruncilor la cei nelegiuiţi nu este de nici un folos; din mlădiţele lor spurcate nu se va înfige rădăcină în adânc şi nu vor avea temei nezdruncinat.

6. Fiindcă pruncii născuţi din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii părinţilor, când stai să-i cercetezi.

(Capitolul IV)

Aflaţi mai multe »

ÎPS Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: De ce s-a întrupat Dumnezeu

2010-01-16T07:00:00.004+02:00

…Dumnezeu-Cuvântul, Cel nevăzut cu ochii trupeşti, necuprins cu mintea şi neatins cu mâinile, Se face Om văzut cu ochii, ascultat cu urechile, înţeles cu mintea şi atins cu mâinile.

De ce? Pentru ca să ne dăruiască nouă oamenilor, limitaţi şi trecători, slava Lui cea nemărginită şi veşnică. Să ne ridice la sfinţenia Lui pe noi, cei căzuţi în păcat. Să ne dăruiască viaţă veşnică nouă, celor muritori. Să ne înveţe ascultarea smerită şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe noi, cei neascultători şi nerecunoscători.

Aflaţi mai multe »

Sfântul Nicolae – ierarhul Mirelor Lichiei, râul îmbelşugat de daruri

2009-12-06T18:55:00.018+02:00

Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte la data de 6 decembrie pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. În Republica Moldova, numeroşi creştini ortodocşi care se conduc de calendarul vechi, iulian, îl sărbătoresc pe sfânt la 19 decembrie, odată cu Biserica Ortodoxă Rusă, care n-a trecut la noul calendar.

Sfântul Nicolae – ierarhul Mirelor Lichiei, râul îmbelşugat de daruri

Augustin Păunoiu
Ziarul Lumina

Povestea vieţii Sfântului Nicolae începe în secolul al III-lea, în a doua jumătate a lui, aproximativ anul 270, fiind legată de localitatea Patara. Părinţii sfântului, Teofan şi Nona, erau oameni credincioşi şi bogaţi, care şi-au crescut singurul fiu în credinţa cea adevărată, creştină. Numele copilului, Nicolae, tradus din limba greacă, înseamnă "biruitor de popor", prevestind cumva că sfântul se va arăta biruitor al răutăţii spre folosul de obşte al lumii.

Din pruncie, Nicolae s-a arătat a fi un copil minunat, hrănindu-se numai din sânul cel drept al mamei sale. A fost dat la şcoală şi a dobândit atâta înţelepciune, încât, consemnează Vieţile Sfinţilor, "s-a făcut desăvârşit în cuvântul învăţăturii, cât şi în lucrul vieţii", arătându-se cu totul duhovnicesc şi dorind a sluji Domnului cu râvnă. Văzând înclinaţia spre rugăciune a tânărului Nicolae, unchiul său, care era episcop al Cetăţii Patara, i-a sfătuit pe părinţii acestuia să-l lase să devină slujitor al lui Dumnezeu, lucru pe care ei l-au încuviinţat.

Aflaţi mai multe »

“Fericirea nu se dă pe reţetă. Fiecare om are leacul lui.”

2009-11-28T17:35:00.003+02:00

Maria Arsene Gal: “Orice proiect împlinit, pentru care am luptat multă vreme - carieră, familie, dragoste - ar trebui, în principiu, să ne bucure. Drumul este câteodată aşa de greu şi de lung, încât când te afli faţă în faţă cu fericirea nu o mai recunoşti. Ai obosit aşteptând-o. Cu toate astea, există oameni care ştiu să-şi transforme fiecare clipă a vieţii în fericire. Au darul înnăscut de a se bucura din nimic.”

Citeşte aici fragmente dintr-un interviu acordat revistei “Formula AS” de Maria Arsene Gal, psiholog şi profesor de filosofie.

Să ne amintim: suntem fii ai Luminii, venim pe Pământ pentru a spori frumuseţea şi armonia lumii

2009-11-26T23:31:00.005+02:00

Din înţelepciunea maeştrilor:
„Întâlnirea cu fiecare persoană produce un schimb de vibraţii. Chiar şi strânsul mâinii după ce facem cunoştinţă cu cineva este un schimb de vibraţii care modifică pentru totdeauna persoana care suntem. Fiecare persoană pe care o întâlnim ne schimbă. Întotdeauna avem posibilitatea să abandonăm relaţiile care ne împiedică dezvoltarea şi să atragem alţi oameni, care ne ajută.” Aflaţi mai multe »

14 (27) octombrie - Sfânta Cuvioasă Parascheva

2009-10-13T14:10:00.007+03:00

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, „ocrotitoarea întregii Moldove” şi protectoare în toate ţările ortodoxe din Balcani, este sărbătorită la 14 octombrie, conform calendarului bisericesc ortodox de stil nou, şi la 27 octombrie, după calendarul bisericesc de stil vechi, respectat de cea mai mare parte a enoriaşilor din Republica Moldova.

Aflaţi mai multe »

Zilele de dinaintea Adormirii şi ridicării la cer

2009-08-14T18:19:00.009+03:00

(Pe stil vechi, după calendarul iulian, Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită la 28 august. În multe localităţi din Republica Moldova este zi de Hram.)

Dumitru Manolache

Adormirea Maicii Domnului, prăznuită pe 15 august, sărbătoare legală începând de anul acesta, este ultimul mare praznic al anului bisericesc. Din nefericire, cunoaştem foarte puţine lucruri despre Adormirea Maicii Domnului, din cauză că Sfânta Scriptură nu oferă detalii despre acest eveniment. Două apocrife însă (una în limba greacă, atribuită Sfântului Ioan Evanghelistul, şi una în limba latină, intitulată “Transitus Mariae”, ambele din primele secole creştine) şi scrierea Sfântului Maxim Mărturisitorul (+622) aduc informaţii despre Adormirea Maicii Domnului. Noi vom face referire la scrierea Sfântului Maxim, cu ajutorul părintelui diacon Dumitru-Ionuţ Popescu.

Aflaţi mai multe »

Articol despre îngeri. "Cartea îngerilor"

2009-08-03T05:01:00.028+03:00

Îngerii – ocrotitorii, povăţuitorii, prietenii şi fraţii noştri

Când cereţi ajutorul îngerilor, faceţi-o în gând şi nu încercaţi metode ciudate şi riscante, necreştine, pentru că riscaţi să atrageţi energii joase şi periculoase. Rugaţi-vă în gând. Cu o rugăciune consacrată sau cu cuvinte proprii. Gândurile omului le pot percepe doar forţele Binelui, în timp ce cuvintele sunt auzite de către toţi.

Reţineţi acest fapt şi nu strigaţi în gura mare chiar toate planurile pe care le aveţi. Ce ar trebui să mai ţinem minte: îngerii nu stau în preajma oamenilor mânioşi sau cu gânduri urâte - din cauza incompatibilităţii. Chiar şi Îngerul Păzitor – spun sfinţii părinţi – stă mai departe de noi în perioadele în care avem o viaţă mai puţin armonioasă. În asemenea situaţii, trebuie să regretăm motivul care l-a îndepărtat de noi şi să-l rugăm să se întoarcă.

Iar când ne rugăm acasă şi avem timp suficient, este perfect să aprindem şi o lumânare. Preoţii spun că este important. Întrebaţi-i de ce şi vă vor spune.

Potrivit sfinţilor părinţi, Dumnezeu a creat 99 de specii angelice (îngeri, dintre care o treime “au căzut”). Apoi, printr-o lucrare specială, Dumnezeu l-a creat pe Om, pe Adam.“Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”, a zis Dumnezeu, Sfânta Treime.

Iisus Hristos povesteşte parabola cu “a suta” oaie pierdută, în căutarea căreia porneşte Păstorul. Dumnezeu S-a întrupat pe Pământ pentru a readuce la “turmă” “oaia pierdută”.

După trecerea din această viaţă, când ne însoţeşte în drumul nostru către Cer, Îngerul Păzitor şi ceilalţi îngeri care ne însoţesc ni se adresează cu formula “frate suflete”. Sfinţii părinţi spun că omul este “înger amestecat”. Să fim conştienţi de acest nume şi să-l merităm, pentru că este foarte frumos.
Sfântul Grigorie Teologul spunea că Dumnezeu l-a creat pe om pentru a realiza o legătură între lumea nevăzută a ierarhiilor cereşti şi cea văzută.

Îngerii sunt făpturi spirituale nevăzute, „pară de foc”, după Proorocul David, dar numai omul are atribute biologice, datorită cărora poate interacţiona plenar cu regnurile mineral, vegetal şi animal şi, în acelaşi timp, graţie firii sale nevăzute – sufletul -, să interacţioneze cu sferele înalte.

Această capacitate de a fi prezent concomitent în două lumi, de a fi legătura dintre ele, este o însuşire care i-a fost dată doar omului, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Potrivit învăţăturii creştine, „după chipul” înseamnă înzestrarea cu raţiune şi liber arbitru, iar „asemănarea” arată înzestrarea cu virtute (calităţi morale). Spiritul uman a fost înzestrat cu toate însuşirile pe care le are Dumnezeu, dar... la o scară mai redusă.

Aşadar, Dumnezeu a creat 99 de specii angelice, iar sfinţii părinţi ne mai spun că acestea sunt organizate în 9 cete (coruri) şi 3 triade: 1.Serafimii, Heruvimii şi Scaunele; 2. Domniile, Stăpâniile şi Puterile; 3. Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

"Triada cea mai înaltă e formată din Serafimi, Heruvimi şi Scaunele cereşti, ei primind lumina lui Dumnezeu în mod direct. Triada următoare e compusă din Domnii, Stăpânii şi Puteri, care primesc lumina şi o transmit la triada următoare formată din Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. În centru, se află energie pură, care din lumină se transformă în căldură şi, în cele din urmă, în materie."

Eleonora Lisnic

Cartea cu îngeri

Se spune că îngerii sunt nişte făpturi de lumină, albe şi înaripate, care se manifestă în gânduri, în vise şi rugăciuni, în viziuni individuale şi colective, călătorind pe nori, pe arcuri de curcubee sau coborând pe scări de argint. Mesageri ai lui Dumnezeu, ei ne sunt dăruiţi fiecăruia în parte şi depinde de noi dacă vom şti să-i păstrăm şi să îi merităm. Câteodată, prin voia lui Dumnezeu, unii oameni dobândesc ei înşişi virtuţi de îngeri, făcând fapte bune şi generoase, care să-i scape pe alţii de la necaz. Imaginarea îngerilor n-are sfârşit. Oamenii au crezut totdeauna în ei.

Aflaţi mai multe »

Mănăstirea Prodromu - o citadelă a ortodoxiei româneşti

2009-08-02T21:07:00.012+03:00

Întâlniri adevărate pe Muntele Athos

Costion Nicolescu

"Nu ştiu alţii cum sunt", dar eu, când se pronunţă cuvântul Athos, nu pot să nu-mi aduc aminte de copilărie şi de faptul că atunci când l-am auzit prima dată, era doar numele celui mai vârstnic, mai nobil şi mai înţelept dintre cei trei muschetari. Aveam să mă mir când aveam să aflu, mult mai târziu, că Athos este numele unui munte din Grecia, şi n-am reuşit nici până în ziua de astăzi să descopar ce l-a făcut pe Alexandre Dumas să dea unuia dintre eroii săi acest nume.
Aflaţi mai multe »

Culoarea de trecere

2009-07-29T23:54:00.007+03:00

Este o povestire pe care am scris-o la 15 ani şi a fost publicată peste vreo doi ani în revista “Columna”, la rubrica “Proză fantastică”.

Amurgul să frământa ca într-un păienjeniş între cer şi pământ, aspirând să ia cu sine toate culorile şi profilurile, spre a nu stingheri noaptea. Discul portocaliu al soarelui mai atârna încă la orizont, iar cioburile de nori imponderabili îi absorbeau cu lăcomie ultimele picături de lumină, concentrându-se treptat într-o fâşie de jăratec ce nu mai poate să frigă.
Automobilul gonea din plin, înghiţind avid şoseaua, care în lumina farurilor părea un sclipitor drum de gheaţă. Polin acţionă o manetă şi degrabă se pomeni în avalanşa vehiculelor ce circulau agitate, aruncând în părţi umbre alungite.Aflaţi mai multe »

De ce nu vrei să te iubesc?

2009-07-29T23:52:00.008+03:00

Această povestire am scris-o la 19 ani şi a fost publicată la 3 iunie 1993 în „Literatura şi Arta”. Ziarul deja s-a îngălbenit, literele dispar, aşa că am ales s-o dactilografiez şi s-o postez pe blog. :)

Timpul nu se scurge la fel pentru cei care rămân şi pentru cei care pleacă. Despărţirea de cineva se compensează doar prin diabolicul unei distanţe parcurse şi cei plecaţi o suportă mai uşor, graţie inerţiei ce-i duce tot mai departe. Celor rămaşi, însă, nu li se oferă posibilitatea refugiului. Le este disponibilă doar distanţa interiorizării, care devine fatală, făcându-i să înţeleagă că posedă cele mai mici şanse de a influenţa o revenire. Avantajul celor plecaţi mai constă şi în faptul că o eventuală reîntoarcere le stă mereu la dispoziţie, dar ei vor recurge la ea în cazuri extreme.
Şi ea prefera să plece. Abia acum îşi dădu seama cât e de încordată şi desfăcu palmele. Ţinuse pumnii atât de încleştaţi, încât unchiile îi lăsară semne mici, de semilună.

Aflaţi mai multe »

Plecarea

2009-07-21T04:05:00.017+03:00

Această scurtă povestire am scris-o la 18 ani şi a fost publicată în octombrie 1992 în „Literatura şi Arta” (publicaţia Uniunii Scriitorilor din Moldova).
Personajul urcă o nouă treaptă spirituală, detaşându-se fără ezitare de aspectele ce nu-i mai servesc la nimic şi urmându-şi destinul.

Ştia că va pleca. De câteva zile îşi privea lucrurile din odaie ca pe nişte obiecte străine, nimerite în preajma sa dintr-un simplu hazard, menit să-i stingherească singurătatea.

Singurătatea! Un cuvânt absurd şi o noţiune inexistentă. Pentru el, cel puţin.

Niciodată nu s-a simţit singur şi nici n-a suferit de plictiseală. Singurătatea este justificarea celor care nu-şi pot depăşi plictisul şi atunci apelează la inventivitatea cuiva, în speranţa de a-şi dinamiza starea de spirit. Dacă se întâmplă că se înşală şi capacitatea pe care au mizat e o simplă aparenţă ori dacă ei înşişi o epuizează cu aviditate, crezând, în nenorocirea lor, că o pot prelua, singurătatea îşi face din nou apariţia, dar de astă dată cu o disperare sceptică şi diabolică.

Virtutea cuiva nu poate fi tranşată şi analizată bucată cu bucată. Odată mărunţită, ea nu se mai poate reintegra şi astfel îşi pierde orice valoare, căci conştiinţa noastră refuză să dea uitării clipele când a pătruns în fibrele ei, cercetând-o şi anulându-i enigma.

Plictiseala se cere anihilată de unul singur, într-o crâncenă încercare de perfecţionare, până când incursiunile în propriul substrat psihologic ar suprinde, ar frapa, ar captiva... Un ins care ia singurătatea drept o influenţă, o forţă exterioară e un ratat.

Va pleca la sigur. Degrabă.
Aflaţi mai multe »

Atemporală - versuri de Eleonora Lisnic

2009-06-14T19:07:00.018+03:00

Marile cuceriri, dar şi marile iubiri fac memorabilă istoria. Undeva în lume, chiar în acest moment, cineva, poate chiar noi…

Ea:
Cum te iubesc? Frumos de tot.
Chiar n-a iubit aşa în lume nimeni, niciodată.
Pe drumul meu spre tine îngeri mă-nsoţesc,
iar mersul meu e zbor pe jumătate.

Ziceam cândva să inventez “iubirea de cristal”.
Azi te întreb: “Îţi place cum arată?”.
E mai fragilă ca un bibelou de porţelan,
E mult mai rezistentă, totodată.

El:
Şi de m-aş fi născut în evul mediu,
iar tu ai fi trăit în alt regat,
i-aş fi jurat credinţă unuia din regii
decişi să pună stăpânire pe cetatea ta.
Aş fi –mbrăcat armura cea mai dură,
la gât aş fi purtat o salbă de granat,
de răni să mă păzească şi de hunii
pe cai în spume când merg la atac ...

Ţi-aş fi cântat sub geamuri serenade,
tu ai fi tras obloanele pieziş
să pari decentă, dar să nu te-ncurce
să mă priveşti cu drag şi pe furiş.
Apoi, în ziua noastră cea mai bună,
tu mi-ai fi fost mireasă, mire eu
Şi-am fi plecat frumos din cetăţuie...
Oriîncotro...

Chiar unde-ar fi să vrei!

Am fi pornit spre locul unde astăzi
eu tot spun „vino”, tu... zici că nu vrei.

Noi doi, cu-n roşu diamant
de patru-cinci carate,
să îl schimbăm pe un „Ferrari”
în mileniul trei.

(2003-2004)

Aici brazii tremură pe înserat… (Vladimir Vîsoţki / Eleonora Lisnic)

2009-06-10T20:53:00.023+03:00

(Am tradus o piesă a lui Vladimir Vîsoţki, în 2002. Am încercat să respect ritmul melodiei, să poată fi cântată şi în română :))

Aici brazii tremură pe înserat
Şi ciorile cârâie-a spaimă.
Trăieşti în pădurea vrăjită, cu lupi,
Din care să pleci nu se poate.

Chiar de rozele pier, uscate de vânt
Şi ca ploaia se cern liliecii,
Eu oricum voi veni să te duc într-o zi
La castel, în cetatea-nsorită.

Pe milenii întregi magii au tot ascuns
Lumea ta de lumină şi mine

Şi îţi pare (că) nimic nu-i la fel de frumos

Ca pădurea aceasta vrăjită.

Chiar de roua uita-va să cadă în zori
Şi certată cu norii e luna,
Eu oricum voi veni să te iau într-o zi
În cetatea cu geamuri spre mare.

În ce zi, la ce oră, să-mi spui, ai să ieşi,
Cu grijă păşind înspre mine?
La ce oră (pe braţe) să vin să te duc
Departe, la capătul lumii?

Te răpesc, dacă furtul acesta îl vrei –
În zadar oare-am dus lupta toată?
Şi acceptă măcar un pod plutitor,
De cetatea a fost ocupată.

Şi acceptă măcar un pod plutitor,
De cetatea a fost ocupată.
(2002)

Лирическая
("Здесь лапы у елей дрожат на весу...” )
Владимир Высоцкий

Здесь лапы у елей дрожат на весу,
Здесь птицы щебечут тревожно.
Живешь в заколдованном диком лесу,
Откуда уйти невозможно.

Пусть черемухи сохнут бельем на ветру,
Пусть дождем опадают сирени,
Все равно я отсюда тебя заберу
Во дворец, где играют свирели.

Твой мир колдунами на тысячи лет
Укрыт от меня и от света.
И думаешь ты, что прекраснее нет,
Чем лес заколдованный этот.

Пусть на листьях не будет росы поутру,
Пусть луна с небом пасмурным в ссоре,
Все равно я отсюда тебя заберу
В светлый терем с балконом на море.

В какой день недели, в котором часу
Ты выйдешь ко мне осторожно?.
Когда я тебя на руках унесу
Туда, где найти невозможно?.

Украду, если кража тебе по душе, -
Зря ли я столько сил разбазарил?
Соглашайся хотя бы на рай в шалаше,
Если терем с дворцом кто-то занял!

Соглашайся хотя бы на рай в шалаше,
Если терем с дворцом кто-то занял!

Iar aceste versuri ar fi foarte greu de tradus şi să respecţi şi ritmul melodiei totodată:

„Но многих захлебнувшихся любовью
Не докричишься, сколько не зови,
Им счет ведут молва и пустословье,
Но этот счет замешан на крови.
А мы поставим свечи в изголовье
Погибших от невиданной любви.”

Баллада о любви

Когда вода всемирного потопа
Вернулась вновь в границы берегов,
Из пены уходящего потока
На сушу тихо выбралась любовь,
И расстворилась в воздухе до срока,
А срока было сорок сороков.
И чудаки еще такие есть,
Вдыхают полной грудью эту смесь,
И ни наград не ждут, ни наказанья,
И думая, что дышат просто так,
Они внезапно попадают в такт
Такого же неровного дыханья.
Только чувству, словно кораблю,
Долго оставаться на плаву,
Прежде чем узнать, что "я люблю" -
То же, что "дышу" или "живу".
И много будет странствий и скитаний,
Страна Любви - великая страна.
И с рыцарей своих для испытаний
Все строже станет спрашивать она,
Потребует разлук и расстояний,
Лишит покоя, отдыха и сна.
Но вспять безумцев не поворотить,
Они уже согласны заплатить,
Любой ценой, и жизнью бы рискнули,
Чтобы не дать порвать, чтоб сохранить
Волшебную невидимую нить,
Которую меж ними протянули.
Свежий ветер избранных пьянил,
С ног сбивал, из мертвых воскрешал,
Потому что если не любил,
Значит и не жил, и не дышал.
Но многих захлебнувшихся любовью
Не докричишься, сколько не зови,
Им счет ведут молва и пустословье,
Но этот счет замешан на крови.
А мы поставим свечи в изголовье
Погибших от невиданной любви.
И душам их дано бродить в цветах,
Их голосам дано сливаться в такт,
И вечностью дышать в одно дыханье,
И встретиться со вздохом на устах
На хрупких переправах и мостах,
На узких перекрестках мирозданья.
Я поля влюбленным постелю,
Пусть поют во сне и наяву,
Я дышу и значит я люблю,
Я люблю и значит я живу.

Despre noi (versuri de Eleonora Lisnic)

2009-06-06T03:06:00.014+03:00

Călători peste timp, din ochi lumi revărsând,

traversăm o iluzie-a firii

şi râzând printre ploi, rupem foi de trifoi

cu iubirea sculptată pe margini…

De pe munţii cărunţi, şoimii aprigi şi iuţi

ne îndeamnă s-atingem Lumina.

Când eu ştiu cine eşti, tu mai stai să gândeşti

şi nu crezi că se-ntâmplă aievea…

Înapoi când priveşti, mersul lumii opreşti

şi se năruie-n lanţ şi catarge, şi poduri.

Mă ridic peste timp şi mi-e dor, şi te strig,

şi implor iar în cercuri eonii…

Nu mai ştiu cine eşti, ce mai faci, ce gândeşti,

dacă ştii să mă chemi iar pe nume.

Lumi pe rând străbătând, spaţii ghem adunând,

eu cobor pe Pământ, ca să fiu iar aproape de tine.

(2005)

Este simplu de tot să rămâi (versuri de Eleonora Lisnic)

2009-06-05T18:16:00.018+03:00

Spune-mi dacă ştii unde pleci
şi de ce ochii tăi s-au făcut aşa reci,
spune-mi dacă mai speri să revii.

Mii de inimi pornesc înspre Nord
la un semn sau, poate, un tainic acord,
dar din toate, pe tine te strig.

Eu te strig şi când cred că m-auzi
tu dispari, de lumină te-ascunzi
şi fantome de gheaţă
în braţ te strâng.

Şi la Polul Nord de va fi
să ajung şi eu într-o ultimă zi,
Frig pe Frig cum să poată găsi?

Şi chiar de vreau să te opresc, oricum nu vei rămâne –
prea multe năluciri îţi spun frumos pe nume.
nici zorii nu mai pot să te sărute-n prag –
de mână pleci cu noaptea şi nimeni nu ţi-e drag.

Dar dacă te-ai opri
şi-ai aştepta să-ţi iasă
în cale stropi de soare,
pe tâmple să-ţi coboare,
ai înţelege cum e
în braţe să te-ascundă,
de Frig să te ferească,
de zbor să îţi vorbească,
uşor să te înalţe
Nostalgia pentru
Paradisul pierdut.

Spune-mi dacă ştii unde pleci
şi de ce ochii tăi s-au făcut aşa reci,
spune-mi dacă mai speri să revii...

Dintr-un tren al ochilor reci,
când nu ştii nici de ce şi nici unde să pleci,
este simplu de tot să cobori.

Iniţiere

(o altă poezie)

E doar un vis? (versuri de Eleonora Lisnic)

2009-06-04T17:48:00.024+03:00

Închide ochii şi întinde-mi mâna...
E doar un vis, n-ai cum să te grăbeşti
s-ajungi la timp, să nu răceşti prin ploaie...
E doar un vis.
Rămâi, dar, unde eşti...

Întinde-mi mâna şi doreşte-ţi tare
să te ridici mai sus
şi tot mai sus...
Până la streşini, până nu mai doare
nimic din ce te bucură acum.

Acolo unde crengile se-ndoaie în chip de aripi ninge - peste drum...
şi luna trece ca o amintire falsă, ambiguă şi rece – vis prin scrum...
Eu sunt aici şi, de mai stau, ştii bine, pe tine te aştept să vii să-mi spui
ce-o fi cu noi şi cum o fi mai bine... E mult prea multă linişte-ntre noi...

Să stăm aici, pe ceas la Primărie.
Să admirăm asfaltul, pietrele şi jocul de lumini... E ora 8.
Hai, urcă mai departe, iar când cobori, te rog, porneşte pe alt drum.
Pe cel ce duce negreşit spre mine, când tocmai eu spre tine iar pornesc.

Închide ochii şi întinde-mi mâna...
E doar un vis, n-ai cum să te grăbeşti.
Trec peste timp, iubesc iar sferic
Cunosc exact când, ce şi cum gândeşti.

Iar mâine...
Ştiu că mâine-n zori,
când vei dori să-mi spui că nu-ţi mai pasă,
vei şti de vis şi... sigur n-o sa-ţi iasă.
(2003)

Foto: februarie, 2011

Podul (versuri de Eleonora Lisnic)

2009-06-01T00:15:00.017+03:00

În urmă-i frig, în faţă tac de prea mult soare lungi figuri.
Arama-n clinchet s-a zbătut, dar munţii surzi nu s-au clintit.

Aici era frumos odată şi, poate, va mai fi cândva,
dar până-atunci tot bat în poartă
şi pietre-adun pe stânca mea.

Să trec frumos, fără mult zgomot şi urme-n aer să nu las.
Văzduhu-i lin şi de mai plouă voi face mult prea mult deranj.
Să trec uşor, plutind mai bine, chiar dacă podul sigur e.
Mai bine zbor - uşor, subţire şi nu răspund cum şi de ce.

Chiar dacă timpul nu există, vin zile, nopţi şi ceasuri iar.
Dar ce mai e, ce mai rezistă?
De-i frig în urmă, nu tresar.

Turnesol

2009-05-29T16:48:00.026+03:00

Priveşte-l atent.
Se frământă de-un ceas.
De-o zi, de un an
sau de-o viaţă.
E nervi şi radar,
ultrasunet şi dinţi.
Priveşte-l atent –
vigilenţa se-nvaţă:
trădarea îi mocneşte în privire,
dar încă n-a decis al cui amic să fie.

Salt

2009-05-29T16:42:00.009+03:00

Baletistul îşi luxează piciorul
şi cade.
Se lasă atras de scândurile scenei
pe care câteva clipe în urmă
le respingea-n zboru-i.
Ochi. Multe perechi de ochi,
crezând că privesc un truc notoriu.

Din inerţie, muzica mai naşte-n acorduri.

Cineva aplaudă înfundat şi bizar.

Baletistul face un gest cu mâna.
Acum ne convinge
că iese din joc
şi se vrea separat de înălţimile
melodiei spumegânde.
Că, uneori,
salturile-şi au sfârşitul
în acorduri melodice
strânse-ntre dinţi
până la sânge.

Spaimă

2009-05-29T16:33:00.008+03:00

Pluteam printr-un întuneric plat,
cel mai aproape de perfecţiune
din câte au fost vreodată
şi idei tenebroase
îmi şfichiuiau fruntea.

Clipele se stingeau
cu un murmur scund,
atentând la liniştea
înfiorătoare a nopţii.

Era ultima zi.
Cea mai puţin
şi mai trist aşteptată.
Îi auzeam respiraţia
ce sfâşia nucleul inert
al stropilor de ploaie,
se agăţa de indiferenţa
ceasornicului,
apoi,
luneca disperată pe caldarâm,
aşteptându-şi în zvâcnet
stingerea.

Vocea mea nu mai răzbătea
de sub pulberea
stelelor tocite.

Cumplit vis!
Pluteam prin trădare,
departe de cer.

După lumină,
ce să mai sper?

Roman telefonic

2009-05-26T23:50:00.014+03:00

Seara va suna strident telefonul.
Sunetul lui
va parcurge îndrăzneţ încăperea
şi-i va smulge din mâini ceaşca
cu ceai foarte fierbinte.

Va înţelege că-i ea,
dar nu va lua receptorul.
Îşi va aminti că-l doare gâtul.
Îşi va face din nou ceai
şi se va îndreptăţi,
zicându-şi că s-ar fi putut să nu fie acasă.

Imprevizibilă după-amiază,
încolăcind ca o liană
duritatea sticloasă a aerului.
Firele de telefon vor înghiţi cuvintele ei,
până la el ajungând doar un val de emoţie.

În gară va opri un tren oarecare.
Unul din ei va pleca primul.

Cântec

2009-05-26T23:25:00.014+03:00

Cei frumoşi şi blestemaţi când trec prin lume
par o lacrimă pe-al timpului obraz.
nu pot fi chemaţi cu un alt nume –
luminoşi mai ieri – prea singuri azi.

Cei frumoşi şi blestemaţi cu-a lor iubire
reaprind speranţele ce mor,
dar ajung să fie-o amintire
când, candizi, ei se rănesc în zbor.

Cei frumoşi şi blestemaţi mereu sunt parcă
oamenii ce mâine vor veni.
Chiar de negi, să ştii că viaţa toată
duşi de ei vom merge, fără-a şti.

Să nu spui că aşteaptă zile-n şir în zadar
şi că ceasul de mult nu mai ştie să bată -
ei sunt singurii care
în a timpului cale
pun liane de visuri
între munţi şi abisuri,
iar atunci când îi doare
se înalţă la cer.

Cântec trist

2009-05-26T22:55:00.009+03:00

Şi nu mai e nimeni să-mi fie în lume aproape
când ore, agonic, de geamuri se sparg.
Doar flăcări pe lemne erup fantomatic,
croind umbre-n arcuri
spre-al nopţilor prag.

Şi nu mai e nimeni să-mpartă cu mine tăcerea,
nici vântul năvalnic ce-n creasta amurgului bate.
Iar foşnetul toamnei – ce laş îmi zvâcneşte pe tâmple.
Azi nu mai e nimeni.
De ce trebuia să se-ntâmple?

Adolescentină

2009-05-25T20:57:00.012+03:00

De unde să ştie el că atunci
când îi sărutase mâna,
ea nu se încumetă în jos
s-o mai lase, sesizând
cu întreaga-i fiinţă
greutatea sărutului,
pe care se temea că l-ar pierde.

Şi atunci, răpită de o inefabilă lume,
dorind să cuminţească sărutul
ce-i chinuia necruţător braţul,
îşi atinse de el în pripă obrazul.

Nocturnă

2009-05-25T20:49:00.008+03:00

Umbre bizare agită copacii –
de semiziuă şi seminoapte:
fragil întuneric – repaos subtil,
naivă lumină – vis inutil.

Umbre bizare pulsează în noapte –
palide jocuri de gânduri uitate,
şoapte nespuse din strigăt pierdut,
pulbere sobră a tot ce-a trecut.

Iluzie ( Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-25T20:44:00.010+03:00

A rămas doar lumina unui felinar
şi noaptea îşi va purta pe dibuite trena,
împiedicându-se de muchia
ultimelor gânduri abrupte.

Dintr-o răsuflare, uitarea
va aburi oglinda
şi ea,
fără a putea să reflecte realitatea,
se va face ţăndări.

Imaginea mea nu-şi va afla locul.

Palidă, şerpuitoare,
va încerca să se prindă de sticla geamului,
dar va luneca imediat,
refuzând să-i accepte transparenţa.

Dorind să urce spre lumina alămie a felinarului,
va încerca să-şi desfacă aripile
şi va resimţi două răni necicatrizate.

Înteţindu-se, agonia memoriei va crede
că poate împreuna punctele cardinale.
Nord, Sud, Est, Vest.

Imaginea mea le va enumera pe şoptite,
neobservând că noaptea o înfăşoară în trenă.

Suspans (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-24T21:16:00.020+03:00

Singur. Nu mai ştii ce aştepţi.
Paşii tăi cramponează rotaţia
spleen-ului, inundând teribil
de greu încăperea.

Noaptea, concesivă tăcerii,
îşi va trece degetele peste fruntea rece
a muribundului bluz.

Nu există un sunet să-ţi explice
invocarea zilei de ieri de către
acuarela imposibilităţii.

Aluneci pe nostalgia melodiei de saxofon.
Mereu în aceeaşi direcţie.
Şi nu mai poţi spune pe nume
sentimentului ce te destramă.

Prezenţă (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-24T04:11:00.009+03:00

Cercuri albe îţi acoperă chipul.
Palma mea lunecă
deasupra oraşului.

Te caut.

Insomnia cuiva
îmi străpunge degetele.
Lacrimile cuiva
îmi umezesc palma.
Gânduri aspre şi reci
îmi săgetează mâna.

Nu te găsesc.

Încercuire.
Prezenţa ta a devenit
atât de cuminte,
încât o fac insesizabilă
consternatele blocuri de piatră.

Evadare (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-24T03:49:00.010+03:00

Erai atât de aproape,
încât timpul se curba ca un arc
între privirile noastre fugare.

Nimbul lui, delirând,
făcea eforturi de materializare
şi balansa fastuos pe muchia cupei
fără ultima picătură-a răbdării.

Pulbere de cuvinte,
căzând în ploi deraiate-n risipă.
Evadare în visul erorii,
unde sunetele preced
scârţâitul uşilor
ce uită mereu
să se deschidă
şi culorile se concentrează latent
în irişii aceloraşi ochi
inundaţi de imensitate.

N-ai rezistat primul.
Uitate,
cuvintele glisau pe nesiguranţa
clipelor, în disperarea
de a-şi motiva sensul.

Nu izbuteau.
Se cotileau uimitor de firesc
din palmele noastre,
lăsându-se pradă
declinului vechi al trierii.

Prea poate,
uitarea ecoului lor

e golul ce-l ai în privire.

Refugiu (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-24T03:31:00.011+03:00

Gândurile tale roiesc agitate
şi atât de distrate,
încât,
după ce fac de câteva ori ocolul încăperii,
se prăbuşesc în ceaşca de cafea
care de mult nu-ţi mai frige degetele.

Duci spre buze
lichidul cu iz amărui,
sorbi
câteva înghiţituri
şi încerci a separa
gustul cafelei
de gustul propriilor gânduri,
care se împotmolesc în zaţ
şi nu vor nicidecum să iasă la suprafaţă
pentru a fi
savurate.

Îţi pare searbădă cafeaua,
dar o sorbi până la ultima picătură,
de parcă
ai vrea să-ţi aparţină cu orice preţ
acest ultim refugiu
al gândurilor tale.

Luneci cu privirea pe suprafaţa zaţului crispat.
Calm,
îţi aprinzi o ţigară.

Labirint (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-24T03:25:00.009+03:00

Erai tulburător de străin în labirintul
ce-şi plesni ieşiri la fiece cotitură,
în speranţa de a-şi camufla animozitatea.

Flori se ofileau pe un altar renegat câteva clipe în urmă.

Pietrele încercau să te oprească,
făcându-se obstacol paşilor tăi, iar tu gândeai
la eventuale zgârieturi pe botul pantofilor.

Irevocabilă, fără să accepte ideea contractării,
distanţa îşi pulsa hăul.

Alte buze lansau numele tău
şi eu încercam să-i prezic
durata planării.

Cursam pe cadranul incertitudinii –
două indicatoare ce evită ostantativ
ora exactă.

Rătăcea mereu,
întărzia să vină, cel mai eteric şi mai vagabond
sentiment din lume.

Confuzie

2009-05-24T03:15:00.003+03:00

Mă tem că într-o zi
voi ajunge să-mi amintesc
ceea ce-mi povesteşti
acum despre mine.
Spui că era iarnă şi frig,
iar eu căutam în zadar
mure pe sub zăpadă.
Spui că-mi era teamă de apă
şi nu suportam
nici să ţin pe aproape
scoicile cu valuri de mare.

Cum se face dar că
mănuşile încă-mi mai sunt
pătate cu mov
şi nu mă mai opresc să înot
împotriva curentului?

Capătul somnului

2009-05-15T22:36:00.007+03:00

Dimineaţa-şi face drum prin întuneric,
pornind de la tâmplele mele zvâcninde.
Urcând, subţiindu-se,
pune capăt visurilor,
ajunge spre lumină,
îi pipăie fruntea
cu promiţătoare
semne de febră.
Şi râde.
Triumful ei îmi zgârie ochii.
Genele mele dispersează
alb luminos.
Nu pot dormi
cu presiunea culorilor
pe pleoape.
Dimineaţa îmi întinde a-mpăcare mâna
agasant de-nsorită şi caldă.
- Iederă împânzind treptat calmul somnului,
strig,
aruncându-i propria ei izbândă,
concentrată-n stridenţa deşteptătorului.

Atunci - Allora (traducere italiană)

2009-05-15T22:27:00.007+03:00

Toamna plângea pentru mine
într-o cupă cu vin.
Geamurile se făcură atât de largi,
încât
vedeam prin ele
cârduri interminabile
de ciori, speriate.
Nu mai ştiam încotro s-o apuc.
Să rămân.
Să uit.
Să nu simt.
Eram eu singură şi toamna,
în timpul oprit
cu şansa alegerii pe tavă.

Allora
traducere: Olga Pârău

L’autunno piangeva per me
In un calice di vino.
I vetri si allargarono tanto
che vedevo tramite loro
stormi interminabili di cornacchie spaventate.
Non sapevo piu’dove andare.
Rimanere.
Dimenticare.
Non sentire.
Ero da sola con l’autunno.
Il tempo si fermo’
e ci lascio’ sfidare la fortuna.

Ploaie

2009-05-15T22:19:00.008+03:00

Uite că plouă.
Plouă, fiindcă ai dorit tu să vină ploaia.
Ambiţioasă, să-şi impună ritmul,
iar noi, stafii umile,
să-i urmăm tempoul,
uitând de fantastice vise
şi făcându-ne una cu ploaia.
Uite că plouă.
Plouă, fiindcă ai aşteptat mereu să vină ploaia.
Ai chemat-o, crezând
că ea una e-n stare
să ne redea liniştea
pierdută-n vârtej de cuvinte.
Ai dorit să-i simţi ochii umezi
pe fruntea transpirată de atâta-ncordare
ce-ţi puse stăpânire pe fiinţă
în timpul cât nu a fost ploaia.
Uite că plouă.
Plouă fiindcă am chemat şi eu ploaia.
Doream să-ţi pară
că am ochii trişti
doar de atât că asemenea ţie
i-am aşteptat îndelung venirea.
Şi atunci,
lacrimile-mi de pe obraz
au devenit
reci picături de ploaie.

Memorie

2009-05-15T22:17:00.006+03:00

Era o ninsoare superbă.
Ningea ore în şir
şi fulgii cădeau spiralat
pe genele mele de copil visător.

Ningea pufos. Ningea granulat,
ningea ca-n ultima escapadă a iernii.
Orice devenea fulgi –
zâmbete, lacrimi, cuvinte,
florile viselor mele
de sentimentalism precoce.

Ningea cu şoaptele, gesturile tale,
cu frânturi de imagini
ce-ţi reconstituiau chipul.

Trenul în care ne-am fi putut întâlni
Săpa tunele de repaos în iarnă
şi eu închideam cu regret ochii.

Ningea la nesfârşit, orgolios şi tandru.
Undeva, blazate de romantism,
alte ierni îşi economiseau excesiv
fulgii.

Detaşare (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-15T22:10:00.001+03:00

Amurgul violet îţi învăluie fruntea.
Te pierzi în el
treptat,
cu o vibrantă
urmă de remuşare.
Încerci a spune ceva, dar
îi accepţi culoarea.
Umbra ta oscilează
între insistenţa mea
şi nerăbdarea-i de-a resimţi
căldura tălpilor tale.
Te urmează în
încercuirea bizară,
de parcă ar depăşi
o ultimă barieră
a neîncrederii.
Îţi imită profilul, mişcarea.

Ochii mei trec
podul de geamuri al nopţii.

August

2009-05-15T22:06:00.010+03:00

Ce tristă pleacă vara.
I-am auzit cântecul de adio
într-o seară mult răcoroasă,
când stele vitrege împânzeau cerul,
cercând de minte sufletele noastre,
care, bietele, încăpute-n transă,
aşteptau nerăbdătoare finalul
unui început ce-şi scontase sfârşitul.

Ne lasă vara.
Vara ce zile în şir
a pârguit sârguincios toate merele,
uitând de speranţele noastre.

Evoluţie

2009-05-15T21:55:00.009+03:00

Amicii mei se credeau foarte lucizi -
nu ghiceau în stele şi nici în cafea.
Aveau naivitatea să creadă
că toţi sunt ca ei.

Erau atât de lucizi,
încât nu-nţelegeau
de ce cuiva i-ar trece prin cap
să arunce perle înaintea porcilor.

Credeau că dacă îţi croieşti un drum drept,
ajungi neapărat să mergi pe el până la capăt.
Şi nu le-a fost frică niciodată
că le poate călca pe urme flerul imposturii.

„Impostura are ochi galbeni de tigru, spuneam,
sugrumă tăcut ca un şarpe şi râde ca un coiot.”
„Dar există ochi galbeni?”, mă-ntrebau.
„Stau pitiţi peste tot”, răspundeam.

Mi-e dor de amicii mei de cândva -
cei mai luminoşi naivi
din câţi au fost vreodată.
Acum, înţeleg, au devenit duşmanii cuiva,
iar duşmani străini mi-au devenit mie prieteni.

Iată de ce nu mă mai abat din drum,
chiar dacă vocea din umbră somează:

„Veniţi la mine în grabă! Eu împart prietenii!
Cine vine la urmă îşi alege duşmanii!”

Paşi - Passi

2009-05-15T00:26:00.021+03:00

Tu vii.
Te opreşti. Stai.
Îmi zâmbeşti.
Pe urmă fereşti ochii.
Pleci.
Dar ai vrea să rămâi.
Şi vii spre mine
chiar şi atunci
când mie-mi pare
că pleci.

Passi
traducere în italiană:
Olga Pârău

Vieni.
Ti fermi. Stai.
Mi sorridi.
Poi,
abbassi gli occhi tuoi.
Vai via.
Ma vorresti restare.
E mi vieni incontro
anche quando
mi sembra
che vai via.

În poze: Olga Pârău (Gorceag), prietena care mi-a tradus versurile în italiană. Este moderatoare la postul de radio "Vocea Basarabiei". Pozele au fost făcute în mai 2009, la Lvov (Ucraina), unde Olga a participat la un seminar pentru jurnalişti.

Replică (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-15T00:19:00.005+03:00

Spre dimineaţă iarăşi te infiltrezi
în visurile mele.
Priveşti cu incertitudine
la cenuşiul apelor
şi te întrebi dacă e posibil
să păşeşti pe ele.

Piscul iluzoriu este scopul tău
de fiecare zi.
Te grăbeşti spre el.
Scara ce-ţi indică drumul
îşi are treptele
din cele mai pline
de contradicţii cuvinte.
Te poticneşti, dar
nu-mi întinzi niciodată mâna.

Încetează, atunci, să-mi invadezi
de fiecare dată somnul, îţi spun.

Dar nu mă auzi.
N-ai învăţat
să-mi percepi gândurile.
În fiecare dimineaţă,
aştepţi să te trezească deşteptătorul.
Şi nu visezi nimic,
niciodată.

Acord final

2009-05-15T00:01:00.013+03:00

În parcul cel vechi,
adormit de minciuni,
felinarele-s reci şi zgârcite.
Platanii sunt muţi,
iar leii cărunţi
veghează pe-alei bântuite.
Monede lucesc în havuzul avar
ce noi întâlniri tot promite;
Chiar dacă revii, e bine să ştii
că sunt şi iubiri ne-mplinite.

În parcul cel vechi,
obosit de priviri,
azi nimeni
pe nimeni n-aşteaptă,
iar pietrele reci
te îndeamnă să pleci
în grabă, cât poţi mai departe.
Aici mai revii doar dacă nu ştii
că sunt şi iubiri ne-mplinite.

Rotaţie (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-14T23:53:00.004+03:00

Se extindea în unde de-ntuneric,
trecea prin roua şoaptelor de nuferi,
îşi lăsa picioarele ude
pe nisipul disperat al lunii,
murea în agonii de răscruce
şi învia.

Mereu.
Epilog pentru stingerea soarelui,
cu aceeaşi naivitate-n crescendo – noaptea.

Dimineaţa se va impune fără regrete
după căderea ultimei stele.

Poză: Anatolie Bedei

Virtuală (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-14T19:22:00.002+03:00

Scrie-mi un poem.

Despre cum mă voi pierde în zare,

salvându-mi iubirea pe braţe,

iar tu, alergând,

vei striga

numele meu peste valuri.

Şi iar se va face seară

fără mine.

Din dor de viori obosite şi pescăruşi,

amurgul îţi va lăsa mâini sticloase pe frunte.

Nu vei distinge ademeneli de iubire

în raze lunecoase de lună.

Va trebui să dărâmi

diguri înalte

de ploi.

Şi ninsori,

Şi munţi de veghere,

şi vise deşarte.

Altfel, catarge înalte

vor porni la drum

cu pânze lăsate pe jumătate.

Iniţiere (Avviamento) - Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă"

2009-05-14T19:20:00.003+03:00

Zilnic, mii de inimi pornesc înspre Polul Nord.
Astfel, într-o zi, îţi vei pierde şi tu dragostea.

La fel ca mine şi toţi ceilalţi.

Pasageri în trenul ochilor reci.
Fiecare luptă de unul singur cu nesomnul,
cu cearcănele şi cu sine însuşi.

E o simplă întâmplare că stau aici, lângă tine,
şi-ţi dezvălui traiectoria frigului.

Ce trist!
Şi fără noi, din prea multă iubire,
aceeaşi aromă suavă emană,
felinare în noapte,
gutuiele.

Avviamento
traducere: Olga Pârău
Aflaţi mai multe »

Iubire (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-14T03:47:00.006+03:00

Frunze translucide
filtrau o lumină roz-gălbuie,
de ceară.
Atât de aproape şi densă,
de parcă
era posibil s-o pipăi,
s-o iau în palme şi
să mi-o pun pe frunte,
pentru a-mi spulbera teama.
Era pentru mine acea revărsare
de milă.
Doamne,
de ce m-ai îmbrăţişat atât de frumos,
dacă lumina din mine
e aşa de puţină şi slabă?

By yossarian01

Siaj (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-14T02:57:00.008+03:00

Din nou un tren sparge liniştea
şi apoi se mistuie-n noapte.
Nevinovat, parcă,
lasă în urmă
sirena
ce-şi scurmă siajul în grabă,
se strecoară între două
bătăi ale inimii,
îşi impune stridenţa,
traversează rapid tunelul arterelor
şi sondează întunericul,
fluierând infernal şi abrupt.
Încape în mreaja
trecerii nopţii în zi,
zvâcneşte-n convulsii
de timp arogant
şi apoi
se aruncă pe urmele trenului,
adulmecându-i perfect direcţia
şi lăsându-şi
ecoul-vid să se zbată.

Prestanţă (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")

2009-05-11T21:37:00.027+03:00

Secole plâng cu lacrimi-minute.
Paloarea timpului pierdut
reneagă slăbiciunea frunzelor –
ele pur şi simplu alunecă dintr-o culoare în alta,
pentru a-şi demonstra receptivitatea.

Filele jurnalului meu
roiesc în şuierul vântului.
Se-mprăştie lin, marcând
suspendarea naivităţii în aer.

Strânge-le!
Au desfrunzit şi ele un pom.
Cel mai mare.

Litere se rânduiesc
pentru a forma carnaţia gândului.

Nu-mi ajunge cerneală
să-mi semnez numele.

Această poză am făcut-o în decembrie 2000, pentru coperta cărţii. Şi aşa arătam eu într-o zi obişnuită de lucru, între două conferinţe de presă.

Aşa arată coperta: