vineri, 29 iunie 2012

Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

În fiecare an, a doua zi după sărbătoarea închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Biserica face pomenirea celor 12 Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului: Petru, Iacov al lui Zevedeu, Ioan, Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeul, Iuda Iscarioteanul şi Matia (care a fost ales în locul lui Iuda).

Sfinţii Apostoli şi-au împlinit misiunea în lume cu toată râvna şi au împodobit-o cu mucenicia, urmând exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel, Petru şi Andrei au fost răstigniţi, Petru la Roma, iar Andrei în Ahaia. De asemenea, Filip a fost răstignit pe cruce în Frigia, precum şi Bartolomeu în Armenia, Iuda Tadeu la baza Muntelui Ararat şi Simon Zelotul în Persia. Toma a fost străpuns cu suliţele în India, Iacov "fratele Domnului", a fost aruncat de pe platforma templului din Ierusalim, iar Matia a fost omorât cu pietre în Etiopia. Doar Sfântul Ioan Evanghelistul a trecut la Domnul cu pace în oraşul Efes.

Viaţa şi martiriul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

La 29 iunie, stil nou, şi 12 iulie, stil vechi (iulian), creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

 

Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lui. Primind îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, îşi părăseşte meseria, dedicându-se propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la credinţa sa puternică.

Primul între Apostoli, Petru, asistă, împreună cu Iacov şi Ioan, la descoperirea puterii divine a Mântuitorului pe muntele Tabor, martor la Schimbarea la Faţă a lui Hristos. Când Iisus îi întreabă pe Apostoli cine cred ei că este El, Petru răspunde în numele fraţilor: “Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”.

duminică, 3 iunie 2012

Pogorârea Sfântului Duh (3 iunie 2012) – împlinirea Făgăduinţei Tatălui ceresc


S-a coborât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli şi a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescari simpli şi fricoşi cei mai devotaţi Apostoli şi cei mai neînfricaţi misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată.

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică, 3 iunie 2012, unul dintre marile praznice împărăteşti - sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului (Duminica Mare, Cincizecimea, Rusaliile). Pogorârea Sfântului Duh este sărbătorită la 50 de zile dupa Învierea Domnului şi la 10 zile după Înălţarea Domnului.

Dacă în momentul Botezului Domnului Duhul Sfânt s-a arătat sub forma unui porumbel, la Cincizecime, acesta a apărut ”sub formă de limbi de foc”.

Totodată, este şi ziua întemeierii Bisericii creştine în lume. În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după cuvântarea însufleţită a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de suflete, care au alcătuit prima comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

În Republica Moldova, de Duminica Mare, podelele sunt acoperite cu flori de corovatic, iar în poartă şi la intrarea în case se pun ramuri de tei sau nuc. Prin forma lor alungită, toate acestea amintesc de “limbile de foc”.

Luni, 4 iunie 2012, sărbătorim Sfânta Treime, Lunea Sfântului Duh.
Pe stil vechi, conform calendarului bisericesc iulian, creştinii ortodocşi îi sărbătoresc la 3 iunie 2012 pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Iată ce ne spune Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu despre semnificaţia Pogorârii Sfântului Duh:

“Înainte de înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aştepte împlinirea făgăduinţei Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt. Şi li s-a spus că atunci vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, vor fi luminaţi şi întăriţi să predice Evanghelia în toată lumea, să înveţe toate neamurile şi să le boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi astfel să-I fie martori până la marginea pământului (Fapte 1, 8) şi până la sfârşitul veacului.

Făgăduinţa s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când, într-adevăr, S-a coborât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli "ca o suflare" de vânt, sub chipul limbilor "ca de foc", şi a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli şi fricoşi, de până atunci, cei mai devotaţi Apostoli şi cei mai neînfricaţi misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată.

Împotriva tuturor vitregiilor lumii şi împotriva tuturor păcatelor ei îndătinate, Sfinţii Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată şi cea mai luminoasă învăţătură - Evanghelia dragostei şi a păcii - şi să producă, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluţie morală şi religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creştinismului.

Din aceste pricini, Rusaliile au fost, sunt şi rămân un mare semn de întrebare pentru toţi cărturarii lumii, o problemă grea pentru toate minţile care bolesc de necredinţă şi o mare îmbărbătare pentru toţi predicatorii Sfintei Evanghelii.

În Simbolul credinţei noastre creştine noi mărturisim despre Sfântul Duh că El este "Domnul de-viaţă-Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci". El este veşnic. Deci, este fără început şi fără sfârşit, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii şi este prezent şi activ în toate lucrările îndreptate spre lume ale Sfintei Treimi.

El ia parte cu Tatăl şi cu Fiul la cele două creaţii:
1. La Facerea lumii "Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor"
(Facere 1, 2);
2. La refacerea spirituală a lumii - săvârşită prin întruparea Mântuitorului - Sfântul Duh lucrează la renaşterea şi sfinţirea omului şi a lumii.

El este Mângâietorul, Duhul Adevărului, Izvorul harului şi Vistierul bunătăţilor.
Prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, oamenii lumii acesteia, bărbaţi, femei şi copii, atât de diferiţi ca neam, ca rasă şi ca stare socială, pot deveni o comuniune sfântă. Pot deveni mădularele Sfintei Biserici, care este Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, unit prin legatura dragostei, a păcii şi a sfinţeniei.

Noi toţi avem nevoie de Dumnezeu şi de împărăţia Lui, chiar dacă uneori, de-a lungul vieţii noastre, nu ne dăm seama de aceasta.
Împărăţia lui Dumnezeu - cum o defineşte Sfântul Apostol Pavel - înseamnă pe scurt: "Dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt"(Romani 14, 17).
Calea către această împărăţie este lungă, ea începe de aici de pe pământ şi continuă sus, în ceruri. Şi, ca orice călătorie, nu este lipsită de surprize şi primejdii. Este greu să mergem singuri pe această cale, căci putem slăbi sau ne putem rătăci. Avem nevoie de o călăuză sigură, de îndrumare temeinică, de îmbărbătare şi ajutor pe această cale spre împărăţia lui Dumnezeu. Din mila lui Dumnezeu, avem o asemenea călăuză sigura şi încercată, o instituţie sfântă, străveche şi puternică, întemeiată pe Jertfa Mântuitorului, pe mărturisirea Apostolilor, pe sângele martirilor, pe experienţa şi învăţăturile bogate ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii.”

(Părintele Sofian Boghiu, din predica la Praznicul Pogorârii Sfântului Duh)

Părintele Sofian Boghiu (1912 - 2002) s-a născut în Basarabia, la 07.10.1912, în comuna Cuconeştii-Vechi, judeţul Bălţi. La 14 ani, intră ca frate de mănăstire la Schitul Rughi, jud. Soroca. În dimineaţa zilei de 14.09.2002, de ziua Înălţării Sfintei Cruci, stareţul Mănăstirii Antim (Bucureşti), părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, a fost chemat la Domnul.

În anii 1958 – 1964 este deţinut politic, fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică.

În vara lui 1958, a fost arestat şi închis, împreună cu alţi 16 intelectuali, clerici şi mireni, din cadrul mişcării spirituale “Rugul Aprins”. Părintele Sofian cunoştea bine nu numai Filocalia, dar şi tâlcuirile ei adânci, din scrierile marilor duhovnici ruşi Ignatie Briancianinov, Teofan Zăvorâtul, Ioan de Kronştadt, pe care le răspândea în copii dactilografiate ori scrise de mâna credincioşilor de la Antim încă din primii ani ai stăreţiei sale (1950-1955).

Eleonora Lisnic