luni, 21 noiembrie 2011

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie/4 decembrie)

“Intrarea Maicii Domnului în Biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine”

La 21 noiembrie, întreaga lume creştină care se conduce de calendarul bisericesc gregorian, inclusiv Biserica Ortodoxă Română, sărbătoreşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. 
Pe stilul vechi, de care se conduc majoritatea creştinilor ortodocşi din Republica Moldova, sărbătoarea va fi marcată la 4 decembrie.

Numită şi Aducerea Maicii Domnului la Templu, această sărbătoare, care a luat naştere în secolul al VI-lea, este unul din praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe.

Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la peşte, scrie Ziarullumina.ro.

“În conformitate cu tradiţia, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul Evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi slujit ca fecioară în templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif.
Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul.

A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăşi “Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie şi templu al pruncului dumnezeiesc care se va naşte din ea”, sintetizează, conform sinaxarelor, preotul Ciprian Apetrei.

“Intrarea Maicii Domnului în Biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine; și, de ce nu, definirea noastră ca persoane, chemate să fim în permanentă comuniune cu Dumnezeu”, explică Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu