sâmbătă, 16 aprilie 2011

Liliacul alb (Eleonora Lisnic, "Nu privi în urmă")


Aerul se comprima.
Devenea tot mai dur.
De parcă îşi uitase numele
şi acum el însuşi căuta
puţin aer pentru
a-şi menţine respiraţia.

Şi ea a zis „de ce?”

Palizi obraji se stingeau
în aroma liliacului alb
ce invadase buimac
spaţiul obosit de atâtea treceri.
Toţi i-au cerşit imaginea
cu oglinda ochilor avidă
şi mutilată
de colţul spiralat al drumului
ce mână ore spre clipe.

Elastică respiraţie,
liliacul alb pulsa fragil,
palpita în palmele
zilei de miercuri,
aluneca pe aceeaşi linie dreaptă,
de parcă-şi croia
cea mai irevocabilă cale
spre cineva care-i gândea numele.

Unde violete brăzdau digurile prezenţei nesesizate.
Timpul se dizolva în trecerea
umbrelor terne şi pale.
 

Nu i-a răspuns nimeni.

(Poezia am scris-o în 1992 şi am inclus-o în placheta de versuri „Nu privi în urmă”, apărută la Editura „Arc”, Chişinău, 2000)

De la "înălţimea" anului 2011: răspunsurile la cele mai importante întrebări le găsim noi înşine. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu