luni, 28 martie 2011

ELEONORA LISNIC: Fără a privi în urmă ("Nu privi în urmă", versuri)


Felinarele luminează
urmele paşilor tăi
ce răsună cadenţat
în toamna
care-şi poartă
frunzele
pe toate cărările,
incapabilă de a-şi alege
una singură,
aşa cum faci tu,
când mergi prin noaptea
cu frunziş umed şi lucitor,
decis a ajunge acolo,
unde ai fi
cel mai aşteptat
şi poate singurul
ce n-ai ezitat
să sfidezi toamna,
trecând ferm prin inima nopţii
şi mereu convins
că felinarele-ţi
vor lumina supus
urma.

luni, 7 martie 2011

Psalmul 50, într-o interpretare deosebit de frumoasă

Astăzi, 7 martie, a început Postul Paştelui. În 2011, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos o vom sărbători la 24 aprilie.

Postul Mare aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice. Acest post mai este numit Paresimi sau Patruzecime - de la latinescul quadragesima = patruzeci.

Numărul 40 are mai multe semnificaţii şi în Vechiul Testament: potopul a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi, evreii au mâncat mană în pustie 40 de ani, Moise a stat 40 de zile pe munte pentru a primi Legea, ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi.