duminică, 14 iunie 2009

Atemporală - versuri de Eleonora Lisnic




Marile cuceriri, dar şi marile iubiri fac memorabilă istoria. Undeva în lume, chiar în acest moment, cineva, poate chiar noi…

Ea:
Cum te iubesc? Frumos de tot.
Chiar n-a iubit aşa în lume nimeni, niciodată.
Pe drumul meu spre tine îngeri mă-nsoţesc,
iar mersul meu e zbor pe jumătate.

Ziceam cândva să inventez “iubirea de cristal”.
Azi te întreb: “Îţi place cum arată?”.
E mai fragilă ca un bibelou de porţelan,
E mult mai rezistentă, totodată.

El:
Şi de m-aş fi născut în evul mediu,
iar tu ai fi trăit în alt regat,
i-aş fi jurat credinţă unuia din regii
decişi să pună stăpânire pe cetatea ta.
Aş fi –mbrăcat armura cea mai dură,
la gât aş fi purtat o salbă de granat,
de răni să mă păzească şi de hunii
pe cai în spume când merg la atac ...

Ţi-aş fi cântat sub geamuri serenade,
tu ai fi tras obloanele pieziş
să pari decentă, dar să nu te-ncurce
să mă priveşti cu drag şi pe furiş.
Apoi, în ziua noastră cea mai bună,
tu mi-ai fi fost mireasă, mire eu
Şi-am fi plecat frumos din cetăţuie...
Oriîncotro...

Chiar unde-ar fi să vrei!

Am fi pornit spre locul unde astăzi
eu tot spun „vino”, tu... zici că nu vrei.

Noi doi, cu-n roşu diamant
de patru-cinci carate,
să îl schimbăm pe un „Ferrari”
în mileniul trei.

(2003-2004)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu