vineri, 15 mai 2009

Memorie


Era o ninsoare superbă.
Ningea ore în şir
şi fulgii cădeau spiralat
pe genele mele de copil visător.

Ningea pufos. Ningea granulat,
ningea ca-n ultima escapadă a iernii.
Orice devenea fulgi –
zâmbete, lacrimi, cuvinte,
florile viselor mele
de sentimentalism precoce.

Ningea cu şoaptele, gesturile tale,
cu frânturi de imagini
ce-ţi reconstituiau chipul.

Trenul în care ne-am fi putut întâlni
Săpa tunele de repaos în iarnă
şi eu închideam cu regret ochii.

Ningea la nesfârşit, orgolios şi tandru.
Undeva, blazate de romantism,
alte ierni îşi economiseau excesiv
fulgii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu