Amurgul violet îţi învăluie fruntea.
Te pierzi în el
treptat,
cu o vibrantă
urmă de remuşare.
Încerci a spune ceva, dar
îi accepţi culoarea.
Umbra ta oscilează
între insistenţa mea
şi nerăbdarea-i de-a resimţi
căldura tălpilor tale.
Te urmează în
încercuirea bizară,
de parcă ar depăşi
o ultimă barieră
a neîncrederii.
Îţi imită profilul, mişcarea.
Ochii mei trec
podul de geamuri al nopţii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu